Astra Giurgiu a făcut spectacol în ultimul amical. Constantin Budescu și Denis Alibec sunt în formă înainte să înceapă campionatul. FOTO
Astra Giurgiu a reușit a doua victorie a stagiului de pregătire din Antalya. A învins cu 2-0 pe LKS Lods din Polonia. Alibec și Budescu au colaborat la primul gol al partidei.
Astra Giurgiu a început rău stagiul de pregătire din Antalya și a luat patru goluri în confruntarea cu Viktoria Koln. După acel meci, antrenorul Bogdan Andone a reglat lucrurile și au început să apară rezultatele.
Giurgiuvenii au învins cu 4-1 echipa ungară Szeged, iar în ultima partidă au câștigat cu 2-0 în fața echipei aflată pe ultimul loc în prima ligă din Polonia. Drumul spre victoria din partida cu LKS Lods a fost deschis de Denis Alibec, după o pasă genială, de aproape 40 de metri, semnată Constantin Budescu. Golul doi a fost marcat de Albert Stahl. În repriza secundă a intrat și Kehinde Fatai. Nigerianul s-a întors la Astra după aproape cinci ani. Patronul Ioan Niculae a fost la meci.
Astra a început meciul în următoarea formulă: Lazar- D. Bruno, Graovac, Dima, Radunovic- Crepulja, Seto – Begue, Budescu, V. Gheorghe – Alibec.
În partea secundă au intrat și Kitanov, Popa – Simion, Biceanu, Graur, Dandea, Trușescu, Enache, Stahl, Fatai, Avram, Baicu, Dr. Gheorghe.
Luni, seria meciurilor amicale continuă cu un joc contra celor de la Sakhtar Karaganda.