Astra Giurgiu trăiește periculos. Mai sunt puține ore până la momentul în care se va afla verdictul în cazul celor trei jucători care s-au dopat. Președintele Agenției Naționale Anti-Doping a spus că sunt șanse mari ca gruparea din Giurgiu să fie sancționată, dar nu a oferit alte detalii.
Astra Giurgiu are probleme mari din cauza celor trei jucători care au apelat o terapie interzisă. Kehinde Fatai, Takayuki Seto și Alexandru Ioniță au fost suspendați după ce și-au făcut injecții cu vitamine și au depășit cu mult cantitatea legală.
Ioniță s-a temut de o suspendare drastică și a dat informații complete despre întreaga poveste. Gsp a scris că Astra Giurgiu riscă excluderea din Liga 1, dar Dani Coman a spus mereu că nu poate fi vorba de așa ceva.
„Nu vreau să mă exprim pentru că mâine este posibil să avem și răspunsul. Nu prea văd cum un club cu trei jucători suspendați poată să nu primească nicio sancțiune. Conform textului legii este greu să nu respecte această prevedere”, a declarat președintele ANAD.
Cristi Balaj a dezvăluit că agenția va avea o aplicație care să-i ajute pe sportivi. Vor avea chiar un buton unde vor putea să ceară ajutor, la orice oră din zi și din noapte.
„În fiecare caz pozitiv noi, cei de la ANAD, avem partea noastră de vină și vrem să vedem cum putem să sprijinim. Avem un program de 2,7 milioane de euro prin care vrem să creștem capacitatea agenției. O să facem o aplicație, pentru sportivii care aparțin de o federație sau de o ligă, iar sportivii trebuie să și-o instaleze.
Își introduc numele și disciplina… În această aplicație vor avea informații, iar fiecare pagină va avea și întrebări, iar răspunsurile vor fi punctate, iar la final se dă un certificat. Federația nu are voie să pună viza unui sportiv care nu are acest certificat.
Sportivii vor avea informații dacă apare un supliment alimentar contaminat. Pe această aplicație vor avea și un buton verde pe care îl pot apăsa, iar atunci vor fi contactați de un consilier care le va spune ce terapii sunt interzise. O să mergem și la facultățile de medicină. Sunt mulți medici care le prescriu sportivilor medicamente interzise”, a declarat Cristi Balaj la Digi Sport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER