Atac devastator la adresa conducerii lui Dinamo: „Mizerabil modul în care a procedat! Să-i faci așa unui om care ți-a făcut istorie…”. O legendă a clubului îi ține partea lui Niculescu

Plecarea lui Claudiu Niculescu de la Dinamo, după 20 de zile, naște în continuare reproșuri la adresa conducerii. Gică Mihali (53 de ani), fost jucător al bucureștenilor, a atacat dur demiterea antrenorului, declarând că modul în care s-a acționat a fost unul „mizerabil”.

Claudiu Niculescu este apărat de toată lumea după nedreptatea făcută de clubul său de suflet. Deși a venit într-un moment dificil, echipa clasându-se pe loc de baraj în Liga 1 Betano, dorința de a salva Dinamo nu a fost un motiv prin care să câștige respectul celor care l-au adus. După 3 meciuri a fost demis pentru a i se  face loc lui Mircea Rednic, iar întâmplarea l-a făcut pe Mihali să afișeze o poziție fermă, împotriva conducerii.

Nu mi-a venit să cred. Mizerabil modul în care au procedat! Dacă i-ar fi făcut așa lui … Cui să spun? Lui Miriuță, de exemplu, care spune că e dinamovist de patruzeci și ceva de ani, cred că nu mi se părea la fel. Dar să-i faci așa unui om care ți-a făcut istorie, care a stat atâția ani la Dinamo … Incredibil! Bine, și Mircea poate că era mai bine să aștepte o zi sau două. Să le spună să încheie întâi cu Claudiu și apoi el să vină pe locul gol„, a spus Mihali pentru Digi Sport.

Mihali a evoluat pentru Dinamo în perioadele 1991-1995 și 1999-2001.

Publicat: 17 10. 2018, 17:24
Actualizat: 17 10. 2018, 17:25