Atac dur al suporterilor steliști, la adresa lui Nicolae Dică: „Ipocritul nu a jucat niciodată la Steaua! E doar un băiat umilit de Becali de prea multe ori”. De ce îl acuză fanii din Ghencea

Nicolae Dică și Iulian Miu s-au contrazis în direct la televizor pe tema „Care este adevărata Steaua”, iar suporterii din Ghencea l-au luat la ochi pe antrenorul secund al lui Mirel Rădoi la echipa națională.

În discuția dintre cei doi, Nicolae Dică susținea că adevărata Steaua este cea patronată de către Gigi Becali, în timp ce Iulian Miu îi explica faptul că echipa din Liga 4, CSA Steaua, este de fapt continuatoarea. În apărarea lui Nicolae Dică a sărit însă Gheorghe Mustață, liderul Peluzei Nord ce susține acum FCSB, care i-a adresat cuvinte „grele” lui Iulian Miu.

„Nicolae Dică nu a jucat niciodată la Steaua”

Ce-i drept, Nicolae Dică a jucat pentru roș-albaștri în perioada 2004-2008, când echipa încă se numea Steaua București, însă instanțele au decis ulterior că această denumire a fost legală doar până în 2003.

„Dică a încercat să se laude că a jucat la Steaua, că a jucat în Champions League. Însă nu i-a prea mers cu Miu. La fel ca pe vremea când juca pentru Steaua, fostul nostru fundaș a intrat la rupere, serios, sănătos și l-a pus la pământ pe piteștean. Dar, pentru că a văzut că pierde duelul, Dică a apelat imediat la partea sensibilă a suporterilor. S-a lăudat că:

«Ți-am zis înainte, eu puteam să ajung la Dinamo, dar am zis că vreau să joc la Steaua! Dorinţa mea era să joc la Steaua! Eu am jucat la Steaua, oamenii ăia în 2005-2006 au ieşit pe stradă pentru Steaua. Am jucat şi noi prin Champions League, prin cupele europene», este o declarație plină de ipocrizie, nu doar plină de minciuni.

Nicolae Dică nu a jucat niciodată la Steaua București. Acesta este un adevăr care nu poate fi contestat. Că a jucat cu un tricou pe care scria Steaua, asta e irelevant. În curțile școlilor și pe terenurile sintetice din țară joacă zeci de mii de copii care poartă tricouri pe care scrie Steaua. Asta nu înseamnă că fiecare dintre ei joacă la Steaua București. De altfel, nu înseamnă nici măcar că țin cu Steaua. Înseamnă doar că poartă pe ei niște tricouri pe care scrie Steaua București”, notează suporterii roș-albaștrilor pe site-ul Steaua Liberă.

Nicolae Dică, numit „ipocrit” de către steliști

Autorii articolului respectiv sunt de părere că Nicolae Dică „își bate joc de numele Steaua”, lucru pe care nu ar trebui să îl facă, spun ei, dacă e stelist adevărat.

„Încercând să se folosească de sentimentele suporterilor, încercând să se laude cu realizările sale, Dică nu face altceva decât să demonstreze că e un om mic. Și este și foarte ipocrit.

Ne spune că el putea să ajungă la Dinamo, se laudă cu asta. Apoi ne spune și se laudă și cu faptul că, în ciuda ofertei de la Dinamo, a ales echipa despre care el credea că e Steaua. «Dorința mea era să joc la Steaua», ne spune Dică, de parcă asta ar trebui să ne impresioneze.

Dar haideți să considerăm că Dică e stelist. Haideți să îl credem când ne spune că el chiar a vrut să se îmbrace în roșu și albastru, că banii nu au contat. Avem totuși o întrebare pentru domnul Dică. Dacă tot e așa mare stelist, acum de ce își bate joc de numele Steaua?

Numele Steaua a contat atunci când a ales să meargă la FC Fcsb. Asta ne-a spus Nicolae Dică în videoclipul de mai sus. Însă, pentru el, numele Steaua nu mai contează acum. De ce? Ce s-a schimbat? Ce s-a întâmplat cu Nicolae Dică de poate el să treacă chiar așa ușor peste faptul că, conform legii, FC Fcsb nu e Steaua?!

Vor spune unii că probabil că Dică nu știe adevărul, că a fost mințit și el de FRF și de Becali, că nu e vina lui și că el chiar ține la Steaua. Dacă e așa, de ce nu se informează Dică corect în ceea ce privește conflictul dintre Steaua și FC Fcsb? De ce nu cere să vadă deciziile, motivările, actele? De ce nu i-a cerut lui Becali dovezi că echipa sa e Steaua? O putea face în acele multe luni în care Becali își bătea joc de el, folosindu-l drept antrenor secund. Dar nu a făcut-o.

Nu a făcut-o pentru că Nicolae Dică este ipocrit. E interesat de Steaua doar dacă se poate folosi de ea. Doar dacă se poate lăuda că a jucat la ea, că a jucat în Champions League. În rest, îl doare-n cot de Steaua.

Și de ce să nu-l doară. Până la urmă, Nicolae Dică nu e stelist. Nicolae Dică nu a jucat niciodată la Steaua. Nicolae Dică e doar un băiat care l-a lăsat pe Becali să îl umilească de mult prea multe ori”, au mai notat steliștii pentru sursa citată.

Publicat: 06 07. 2020, 08:47
Actualizat: 06 07. 2020, 10:47