Mama unui jucător de la CSA Steaua București a trăit o adevărată dramă pe stadion.
Lorena Balaci a venit la meciul dintre CSA Steaua și Moreni pentru a-l vedea în acțiune pe băiatul ei, Atanas Trică, însă s-a întâmplat ceva absolut îngrozitor. Nepotul legendarului Ilie Balaci era căzut pe gazon, iar o femeie de pe stadion a strigat ca el să moară.
Mama jucătorului grupării roș-albastre a rămas înmărmurită când a auzit că cineva i-a dorit moartea fiului ei, iar aceasta s-a abținut cu greu să nu pornească o încăierare.
„Ce m-a amărât cel mai tare și cel mai tare a fost o chestie de anul trecut. Juca Steaua în Cupă la Moreni. În fața mea, la vreo trei rânduri, era o doamnă. La un moment dat, a fost un fault, l-a lovit unul pe Atanas, Atanas era căzut la pământ, aștepta să vină doctorul.
Și o doamnă, trei rânduri mai jos în fața mea, se ridică și zice: „Mori, mă!”. Crede-mă că doar Dumnezeu mi-a dat puterea să mă stăpânesc. Crede-mă că în momentul ăla îmi venea să mă duc s-o strâng de gât! Femeia a zis: „Mori, mă!”, și ce crezi?, a început galeria Moreniului să cânte o chestie din asta cu „să mori, să mori!”.
Asta, într-adevăr, m-a durut, pentru că știi cum e? Oricât de multe lucruri s-ar spune despre mine, pe lângă mine exact așa trec (n.r.- gesticulează). Ei, dar când aud lucruri despre copilul meu, inevitabil mă dor”, a declarat Lorena Balaci pentru GSP.
Înainte de Crăciun, Lorena Balaci a povestit de perioada când tatăl ei, fostul jucător legendar al Universității Craiova, antrena în Arabia Saudită, iar ea mergea la acesta și reușea să pătrundă în avion cu „marfă de contrabandă”.
„Cu o săptămână înainte de finalul școlii, undeva pe 10 decembrie, îmi luam scutire. Doamna dirigintă știa că sunt bolnavă. Plecam spre tata (n.r. – Ilie Balaci antrena în lumea arabă) cu o paporniță imensă, un fel de prelată cu fermoar.
Mergeam cu două-trei pulpe de porc, cu șorici, cu coaste, cu fleică. De asemenea, cu sarmale congelate și cu zaibăr”. Sarmalele meșteșugite de bunica erau congelate, cât să reziste pe zbor. La fața locului, „marfa de contrabandă” era pusă la foc. În Dubai n-am avut niciun fel de problemă. Luam papornița de pe banda de la aeroport și asta era!
În Arabia Saudită am fi putut avea probleme cu carnea de purceluș, dar tata venea, mereu, la aeroport, cu un prinț, cu cineva. Se mânca laolaltă, se sărbătorea la fel. Erau momentele când nu conta cine e antrenor principal, cine secund, cine maseur ori preparator fizic”, a mai spus fiica regretatului fost mare jucător.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER