Atanas Trică a semnat cu CSA Steaua, echipă la care a fost cedat de Universitatea Craiova sub formă de împrumut, însă fotbalistul în vârstă de 17 ani este cu gândul la revenirea în Bănie.
Atanas Trică a fost împrumutat la CSA Steaua pentru a aduna cât mai multe meciuri în picioare și a acumula experiență, iar atacantul cotat de site-urile de specialitate la 50.000 de euro și-a făcut deja planuri de viitor.
Chiar dacă va evolua în eșalonul secund pentru CSA Steaua, nepotul regretatului Ilie Balaci speră să primească o șansă pe viitor pentru a demonstra că merită să joace la Universitatea Craiova.
Totodată, Atanas Trică și-a propus să devină un jucător emblematic pentru formația patronată de Mihai Rotaru și este sigur că se va întoarce în Bănie mult mai puternic după experiența la CSA Steaua.
„În primul rând, îmi doresc să îmi fac treaba la clubul la care sunt acum, să am multe reușite în Liga a 2-a. Sper să reușesc la Steaua București, iar clubul să îmi dea șansa de a demonstra și în Liga 1 pentru Universitatea”, a declarat Atanas Trică pentru Ziarul Lupa.
„Mă bucur că am putut ajuta cât am putut în perioada în care am jucat la prima echipă a Științei și vreau să le transmit suporterilor Universității Craiova că mă voi întoarce mai puternic și că voi deveni un jucător emblematic pentru Campioana unei Mari Iubiri” a mărturisit atacantul oltenilor.
Atanas Trică a adunat 25 de minute în patru meciuri jucate în tricoul formației Universitatea Craiova și a dat un singur gol.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER