Au blocat cotele! Sume uriașe pariate pe numele viitorului antrenor de la FCSB. Cine e favorit și ce cote au Mourinho, Zidane sau… Becali | FOTO
Căutarea unui nou antrenor la FCSB s-a transformat într-un subiect și pentru casele de pariuri. Nicolae Dică (39 de ani) a plecat cu scandal de la echipa lui Gigi Becali (60 de ani) și patronul roș-albaștrilor are trei favoriți pentru banca tehnică, dintre care doi sunt Mihai Teja și Dan Alexa. La casele de pariuri, Jose Mourinho sau Zinedine Zidane și… Gigi Becali și-au făcut loc pe lista cu potențiali înlocuitori.
Casa de pariuri Winner a publicat cotele pe care le au anumiți antrenori pentru ai lua locul lui Nicolae Dică, iar pe listă și-au făcut apariția câteva nume-surpriză. Zidane sau Mourinho cu cote imense, Gigi Becali și Ionuț Luțu sunt și ei variante pentru postul de antrenor la FCSB. Agenția de pariuri Winner a publicat lista cu cotele.
La numai câteva ore după publicare, a apărut și favoritul. Cei e la Winner au decis să nu mai permită pariurile pe numele lui Teja. Au fost sume importante plasate în timp-record, la o cotă de 2,75, microbiști din toată țara fiind convinși că antrenorul lui Gaz Metan e ca și instalat la FCSB.