Ianis Hagi (20 de ani) a fost omul meciului Viitorul – Dinamo 4-1. Fiul „Regelui” a reușit o dublă și a contribuit și la celelalte goluri ale constănțenilor. Gică Hagi a recunoscut că Ianis e curtat de echipe din străinătate, dar momentan nu există nimic concret. Patronul-antrenor de la Viitorul a fost în Belgia, la Standard – Sevilla 1-0, după ce s-a scris că echipa lui Răzvan Marin îl vrea pe Hagi junior.
Experiența de la Fiorentina, unde a prins puține minute la echipa mare, dar a jucat foarte bine și a marcat la Primavera l-a ajutat pe Ianis Hagi. Viitorul l-a răscumpărat în iarna trecută și, de atunci, acesta e unul dintre cei mai importanți pioni de la campioana României din 2017. Gică Hagi a anunțat că Ianis e curtat, dar nu știe momentan dacă va face pasul într-un alt campionat.
„Eu am fost convins că va fi un jucător mare. Dacă nu, nu plătea Viitorul două milioane de euro într-un an de zile. Am plătit totul, pentru că merita. Încă o dată mă felicit că am avut puterea să îl luăm. Viitorul a investit în el, a făcut o investiție mare și îl sprijină, îl ajută să crească și să ajungă un jucător mare. El să nu uite că acest club l-a sprijinit, la crescut de mic și acum îl ajută să crească.
E curtat, deja încep să vină oferte. Sunt unele discuții, încă nu e nimic concret. Să fim fericiți de Sărbători, apoi vom discuta dacă suntem pregătiți să lăsăm jucătorul să iasă și dacă nu vom slăbi, pentru că trebuie să fim mai puternici”, a spus Hagi, după meci.
Potrivit Voetbalnieuws, prezența lui Gheorghe Hagi în tribune la meciul Standard Liege – Sevilla, din Europa League, nu a fost una întâmplătoare. Deși inițial se credea că „Regele” a plecat să negocieze cu Sevilla transferul fiului său, se pare că echipa cu care ar putea semna Ianis este chiar Standard, iar Hagi a discutat deja cu antrenorul Michel Preud’homme.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER