Avertisment fără precedent: „Acolo a fost o crimă! O să vedeți ce se va întâmpla!” Hagi prevede zile crunte pentru Liga 1
Gică Hagi își menține părerea că șefii fotbalului românesc ar trebui să se concentreze pe sezonul viitor. Anul ăsta este unul compromis, crede antrenorul Viitorului. „Regele” se teme de un dezastru umanitar, așa cum s-a întâmplat la meciul din Liga Campionilor, dintre Atalanta și Valencia.
Deși toată lumea așteaptă cu sufletul la gură reluarea sezonului suspendat din cauza pandemiei de coronavirus, Gică Hagi surprinde încă o dată.
Antrenorul-patron de la Viitorul spune că ar fi o mare eroare și un mare risc ca sezonul să fie reluat înaintea unei analize profunde și a unei discuții serioase între specialiști.
Dubla dintre Atalanta și Valencia, o crimă!
Hagi are ca exemplu dubla din Champions League, dintre Atalanta și Valencia. Meciul a fost considerat de multă lume o adevărată bombă din punct de vedere al epidemiei care afecta și la acea vreme Europa.
„Pandemia s-a răspândit cel mai tare și a fost o crimă, când s-a jucat Atalanta-Valencia. Că de acolo a plecat, spaniolii îi acuzau pe italieni și invers. Ce facem dacă într-o echipă se îmbolnăvesc trei-patru inși, ce face echipa? Cum joacă mai departe”, a spus Hagi la Digi Sport.
Hagi dă exemplul olandezilor, car se așteaptă ca până în toamnă să nu mai joace fotbal
„Nu se știe când se va începe. Dacă olandezii au spus azi că până în septembrie să nu se mai joace nimic. O să vedeți zilele următoare.
Ce o să facem? Găsim împreună, facem ceva? Facem turnee la vară, jucăm amicale. Noi, în momentele de fața trebuie să câștigăm timp”, mai crede fostul mare jucător al României.
Ce costa înainte 10 lei, acum va costa 5 lei
Hagi anunță zile negre pentru întreg fotbalul românesc. „Regele” crede că toate resursele fotbalului se vor reduce la jumătate
„Campionatul…75 la sută campionatul e terminat. Trebuie să ne intereseze ce facem de anul ăsta înainte, nu cum se va termina anul acesta.
Eu știu că fotbalul e condus de Federație. Liga organizează Liga 1, atât. Contează întreg fotbalul românesc în această perioadă grea, câte echipe, cât de stabili suntem, ce bugete avem… Aici trebuie să ne facem o revizie fiecare. Lucrurile nu sunt așa de simple, de ușoare, cum cred unii.
Cel puțin 50 la sută din tot ce înseamnă fotbalul, la noi, se va duce în jos. Ce costa înainte 10 lei, acum va costa 5 lei. Cel puțin pe termen scurt. I-am transmis asta și președintelui Gică Popescu!
Noi vom produce jucatori în continuare. Nu știu cu ce buget, cât de puternici vom fi financiar. Noi producem și vindem, asta e regretul meu cel mai mare. Acest lucru ne-a ținut pe loc, nu am progresat deloc, tocmai din acest motiv nu am progresat în cupele europene. Nu aveam cum, când noi vindem și iarna și vara. Am fost ca Manole, ce am clădit noaptea, s-a dărâmat ziua”, a încheiat Hagi.
UEFA a organizat marți o nouă videoconferinţă cu liderii tuturor federaţiilor europene. În urma discuţiilor avute cu federaţiile naţionale, s-a decis un nou termen pentru încheierea sezoanelor interne. De asemenea, forul continental ia în calcul trei scenarii pentru echipele naționale, care vor fi anunțate după o nouă ședință.