Avertisment pentru Dică. „Gigi e un om care nu poate fi controlat”. Ilie Dumitrescu a vorbit despre relația cu patronul Becali: „Nu a contat gestul acela”
Ilie Dumitrescu, antrenorul care a lucrat cu Gigi Becali la FCSB fără să primească bani, îl sfătuiește pe Nicolae Dică să aibă grijă în relația cu patronul, pentru că „e un om care nu poate fi controlat”. Reacția fostului internațional a venit după ce omul de afaceri a promis că va respecta dorința lui Dică de a nu-i mai comunica echipa.
Finanțatorul FCSB a anunțat că a acceptat condiția lui Nicolae Dică de a nu-i mai spune echipa cu o zi înaintea meciurilor pentru ca aceasta să nu mai ajungă în presă, însă Ilie Dumitrescu are rețineri în ceea ce-l privește pe Gigi Becali.
„E un om care nu poate fi controlat”, a spus fostul mare atacant la DigiSport. „Dică a stat aici lângă mine. Analizam meciurile Stelei, coleg cu mine aici. Ce comportament avea Gigi Becali când era el în studio? Același comportament. El a știut foarte bine în ce parteneriat intră.
E un om care nu poate fi controlat, indiferent de relația pe care o are: prietenie foarte bună cu Pițurcă, relație senzațională cu Hagi”, a spus Dumitrescu.
Fostul fotbalist din Ghencea a povestit cum a ajuns să lucreze la FCSB fără să primească bani, printr-o condiție pusă lui Becali, de care patronul vicecampioanei nu a ținut cont. Ilie Dumitrescu a fost antrenorul FCSB în 2010, dar a rezistat doar puțin peste o lună. Acesta a stat pe bancă la 5 meciuri: două victorii, două egaluri și o înfrângere.
„Eu m-am dus fără niciun ban. „Băi Gigi, nu vreau nimic, nu vreau niciun ban de la tine. Vreau să respecți puțin relația asta dintre noi doi”. Nu a contat gestul acela. Este imprevizibil. Cine poate să îi pună o condiție? A mai fost și extrem de inspirat și a mai făcut și un profit”, a adăugat Ilie Dumitrescu.