„Bă, Steaua e a mea și a familiei mele, clar?” Clar. Și totuși, de ce mai vin oamenii la FC FCSB?
Mi-e greu să înțeleg de ce se mai oripilează atâția oameni văzând ce face Becali la FC FCSB. Sâmbătă, l-a dat afară în șuturi pe antrenorul Dică – dar nu pentru înfrângerea acasă cu CFR, ci pentru că nu a făcut schimbările dictate de el din lojă.
Iar antrenorul… Antrenorul ce credeți că a făcut? S-a cocoșat, umil, și i-a amintit stăpânului că are și el o familie.
Nimic neobișnuit, până aici. Scena asta o vedem zilnic în guvern, de ce n-am vedea-o la un club de fotbal?
Îmi amintesc cu precizie, stăpânul a spus clar încă din 2005, când s-a confruntat cu primele proteste de stradă ale suporterilor steliști: „Bă, Steaua e a mea și a familiei mele, clar? E Steaua lui BecalI!”.
În 2002, ProSport deschidea ziarul cu povestea unui individ bizar apărut peste noapte în fotbalul românesc. „Un personaj violent, agramat și mincinos a ajuns în fruntea clubului care a câștigat Cupa Campionilor Europeni”, scriau jurnaliștii în șapoul grupajului. De atunci au trecut 16 ani și multe nu s-au schimbat. Becali rămâne la fel ca-n prima zi, iar unii continuă să se declare uimiți
Și atunci? Suntem într-o societate liberă. După cum vedeți, se găsesc mereu antrenori și jucători gata să se lase scuipați, călcați pe cap, jigniți, transformați în cârpe de șters pe jos. Totul, pentru un preț socotit de ei bun.
Pentru mine, singura parte interesantă este apetitul pe care îl au în continuare atâția oameni pentru această echipă care nu are nimic dintr-un brand de succes.
Și totuși, lumea se duce la stadion. Se duc oamenii indiferent ce le-ar face – și lor, nu doar jucătorilor și antrenorilor! – Becali. De-a lungul timpului, latifundiarul nu a ocolit nicio modalitate ca să-i îndepărteze pe susținătorii moșteniți fraudulos (ca și echipa) de la Steaua. Ca unul căpătuit fără efort, înstăpânit peste noapte pe un nume mare la a cărei carte de vizită n-a contribuit, n-a înțeles ce e cu oamenii ăia din tribune, de unde vin și ce vor, ce-i aduce la stadion. A socotit că, atunci când a înregistrat propria lui „Steaua” pe furiș, hoțește și cu complicitatea prietenilor din instituțiile publice, a primit la pachet și niște milioane de sclavi, suporteri obligați să-l adore în cuantumul dragostei pe care ei o nutreau față de adevărata Steaua. Așa înțelege el că funcționează lumea: stăpâni și sclavi.
Comportamentul noului „stăpân” de la Steaua a trezit, în 2002-2005, revolta suporterilor pe care-i avea echipa în acel moment
N-a dat doi bani pe fanii din tribune. Și-a trimis gorilele să-i bată, le-a mărit prețul biletelor când a vrut, a luat echipa și a trimis-o să joace „acasă” la Buzău, Pitești, Constanța. Nu organizează niciodată nicio operațiune de marketing, n-are o vorbă bună sau de apreciere pentru zecile astea de mii de fani, pe care de fapt îi desconsideră profund.
Și totuși, ei vin. Vin mereu, se întorc la el în tribune, să-i mai umfle o data buzunarele, să mai fie o dată (și încă o dată) tratatați cu aroganță. Să le mai arate o dată „nea Gigi” cât de mici sunt ei prin comparație cu el. Să mai vadă o înfrângere.
În toată povestea, Becali chiar n-are nicio vină. El este sincer, și-a transmis mereu mesajele franc, deschis, fără ascunzișuri, ca să știe lumea la ce să se aștepte. A spus că el vrea „bani, bani, bani și iar bani”, că pentru el fotbalul e un mijloc de a se îmbogăți, că acest club este al lui și al nimănui altcuiva. Scopul FCSB pe acest pământ nu e să obțină victorii, să facă performanță, să crească. Unica menire a FCSB este să producă pentru patronul său din umbră. Becali a fost clar aici – în această notă trebuie citit și faptul că echipa nu mai ia titlul din 2015 încoace – și cui nu-i convine n-are decât să se ducă în altă parte. Așa trebuie înțeleasă și alcătuirea lotului: Becali aduce jucători pe care crede că-i va putea vinde mai repede în profit, nu jucători care-l pot ajuta să câștige meciurile, să ia titlul și să se califice, să zicem, în grupele Ligii Campionilor. Dacă, întâmplător, cele două lucruri se suprapun, cu atât mai bine. Dar prioritar este profitul material imediat, palpabil.
Dică a fost dat afară în acest context. La fel ca și ceilalți antrenori de dinainte. Și la fel ca și toți cei care vor veni. „Așa se lucrează la mine, da? Cine vrea, bine. Cine nu, să fie sănătos. Jucătorii eu îi aduc, nu antrenorii. Asta e strategia mea. Patronii care și-au lăsat antrenorii să aducă jucători au dat faliment. Eu câștig milioane”, a explicat Becali la DigiSport duminică dimineață.
Viziunea lui este clară: nu cheltuiește mulți bani pe fundași, pe mijlocași defensivi, nu aduce portari pentru că nu se vând. El aduce ce se vinde. Ca un tarabagiu la piață. Aduce omul ce se vinde. Ce vor cumpărătorii, clienții. Așa percepe el fotbalul. Scopul nu este titlul, nici grupele Ligii Campionilor. Scopul e să facă omul „bani, bani, bani și iar bani!”.
Cu 10 ani înainte ca Becali să fie condamnat la închisoare pentru faptele sale, jurnaliștii Grigore Cartianu și Ioan Viorel, atunci la ProSport, dezvăluiau că „investitorul” băga la Steaua, de fapt, banii pe care-i furase de la Armată. Așa a început cariera de „stăpân” a lui Becali la Steaua
Faptul că acest gen de gândire și de „performanță” atrage mai departe oamenii în tribune rămâne o curiozitate și, aparent, un paradox. Azi se știe deja clar și definitiv că FCSB n-are legătură cu Steaua, că tot ce s-a întâmplat în 2004 a fost o mare jonglerie la care părtași au fost funcționari corupți ai statului (unii dintre ei au și ajuns după gratii mai apoi, tot pentru cazuri de corupție). Pe oameni nici măcar asta nu pare să-i deranjeze.
Nu știu câți dintre suporterii steliști indignați prin 2003, 2004, 2005, dintre cei care scriau atunci pe adresa ProSport, sufocați de nervi pe ceea ce făcea noul „stăpân” al brandului legendar, mai vin azi la stadion. În schimb, au apărut între timp alte generații. Noii suporteri vin știind sigur cine e la lojă, ce părere are omul de acolo despre ei, ce vrea el și cum vor fi tratați. Știu că i-ar vinde în viu și pe ei, dacă ar putea și i-ar ieși ceva din asta.
Și totuși, vin.