Gaz Metan Mediaș a avut meciul cu CFR Cluj ”în mână”. Echipa lui Mihai Teja a condus cu 2-0, dar campioana României a restabilit egalitatea și a fost la un pas să rămână cu toate punctele la Cluj. Ardelenii au ratat de la punctul cu var în ultima fază a partidei.
„A fost din nou un meci nebun, lumea nu se plictisește la meciurile noastre. Am câștigat un punct, trebuie să îl vedem ca pe un succes, mai ales că am jucat din nou foarte bine.
Sunte mulțumiți pentru că CFR este o echipă valoroasă, a ratat multe ocazii și a pierdut un singur meci pe teren propriu„, a spus portarul echipei Gaz Metan Mediaș, Răzvan Pleșca, la Digi Sport, care a trăit la intensitate maximă finalul de meci.
Culio a executat un penalty, însă, spre fericirea oaspeților, a nimerit bara, iar meciul s-a încheiat 2-2.
„A fost noroc de partea noastră. Eu cred că a alunecat puțin, l-am studiat la antrenamente, alternează colțurile, dar și dacă mergeam pe colțul din dreapta nu puteam să o ajung„, a mai adăugat Răzvan Pleșca, care a vorbit și despre o eventuală plecare a antrenorului Mihai Teja de la Mediaș: „Nu vreau să îl periez, dar a demonstrat că este un antrenor foarte bun. Cred că jocul pe care îl practicăm este unul dintre cele mai bune și cele mai frumoase din Liga I. Trebuie să fim concentrați, am arătat bine cu echipele mari ale campionatului, dar mai puțin bine cu cele din a doua jumătate a clasamentului„.
În 2018, Gaz Metan va întâlni mai juca sâmbătă, 15 decembrie, pe FC Hermannstadt, iar miercuri, 19 decembrie, va juca ultima partidă din acest an, în deplasare, cu Universitatea Craiova.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER