Banner special afișat de fanii lui Sepsi la meciul cu Craiova. FOTO cu mesajul dedicat „Zilei Maghiarilor de Pretutindeni”

„Ziua Maghiarilor de Pretutindeni” a fost sărbătorită la Sf. Gheorghe la meciul dintre Sepsi și Craiova. Partida s-a disputat chiar pe 15 martie, iar fanii gazdelor au afișat un banner special, dedicat conaționalilor de pretutindeni: „Respectă-ți trecutul ca să înțelegi prezentul și să muncești pentru viitor„.

Ziua nu s-a terminat bine pentru ei. Craiova s-a impus cu 1-0 în fața lui Sepsi, printr-un gol marcat de Alexandru Materiu în minutul 21. În urma acestui eșec, covăsnenii au ajuns la al doilea eșec în primele două etape ale play-off-ului Ligii 1 Betano. În prima partidă au cedat pe terenul liderului CFR Cluj, cu 1-3. Sepsi rămâne pe locul 6, cu 19 puncte, iar în următoarea etapă primește vizita Viitorului.

De partea cealaltă, Craiova a acumulat 29 de puncte prin acest succes și a venit la un punct de primul loc, CFR, dar diferența de 4 puncte se poate reface. Ardelenii dispută meciul din etapa a doua sâmbătă, de la 20:30, împotriva Viitorului.

 

Publicat: 16 03. 2019, 08:55
Actualizat: 16 03. 2019, 16:33