Ironii devastatoare! Cum se leagă dinamoviștii de barba managerului sportiv: „Ce ești tu, preot?”. De când nu și-au mai primit banii Gigi Mulțescu și Ionel Augustin. „Mi-am riscat viața”

Marius Adrian Nicolae, noul manager sportiv al lui Dinamo
Vezi galeria foto - 7 poze

Dinamo a uitat de oamenii care au răpus Hamburg în anul 1984. Gigi Mulțescu și Ionel Augustin sunt furioși că șefii clubului unde au jucat atâția ani nu le-au plătit salariile. „Oneață” are ceva de împărțit și cu Marius Nicolae, noul manager sportiv. I-a reproșat că apare la televizor cu barbă și l-a întrebat dacă este preot.

Sunt din nou tensiuni în „Ștefan cel Mare”. Nu doar jucătorii se plâng că nu și-au primit salariile. Gigi Mulțescu a făcut calculele și a ajuns la concluzia că a primit doar o treime din banii trecuți în contract. Este convins că spaniolii nu ar fi vrut să-i dea nimic, deși a antrenat echipa, înainte de venirea lui Cosmin Contra, în plină pandemie.

„Spaniolii nu ar fi vrut să-mi dea niciun ban, dar s-au sensibilizat românii din club, așa că, din cele cinci salarii pe care le am de luat și mi se cuvin, am primit doar o treime dintr-un singur salariu. Nu am avut, până acum, niciun gând să-mi depun memoriu, nu acționez împotriva clubului meu de suflet, dar cer puțin respect.

Totuși, am antrenat echipa în acea perioadă grea, de pandemie, mi-am riscat viața. Ultima oară, am discutat cu domnul Constantin Eftimescu (n.r. președintele Consiliului de Adminstrație SC Dinamo 1948 SA). Mi-a spus să mai aștept pentru că sunt alte priorități. Sunt jucători care trebuie să-și primească banii”, a dezvăluit Gigi Mulțescu pentru playsport.

Ionel Augustin, atac dur la adresa lui Marius Nicolae

Ionel Augustin este și el nemulțumit. Antrenează echipa U17 a clubului, dar nu și-a primit salariul de cinci luni și a depus memoriu la Federația Română de Fotbal.

„Nu aș fi făcut așa ceva, dacă m-ar fi sunat oricine, Discobolul, portarul de la RIN, nu știu, cine conduce acest club! Cortacero poate le dă alor lui, spaniolilor, am auzit că spaniolii au luat bani cu altă ocazie, știu că alții au mai primit, însă pe mine nu m-a sunat nimeni, măcar să-mi spună să mai aștept și că nu sunt bani acum, că nu e rândul meu. E vorba de respect”, a declarat fostul internațional dinamovist.

Ionel Augustin are și o problemă cu Marius Nicolae, managerul sportiv al clubului. Nu înțelege de ce oficialul care l-a adus pe Gevaro Nepomuceno la Dinamo. apare la televizor… cu barbă.

„Repet, nu mi-aș fi depus memoriu, însă nimeni din partea conducerii, oricare ar fi ea, repet, nu știu cine conduce acest club, nu a venit să ne spună și nouă o vorbă, că nu se poate, că nu sunt bani, orice!

În plus, văd că e un băiat la televizor, cu o barbă mare, care face transferuri, vorbește în numele clubului, e director sportiv, manager sau ce e el (n.r. Marius Nicolae). Cum să te prezinți la televizor, să vorbești în numele lui Dinamo, cu barba aia? Ce ești tu, preot? Chiar dacă suntem în situația în care am ajuns, noi suntem Dinamo! Nu poți să apari cu barba aia în fața oamenilor în numele lui Dinamo.

Nu avea cine să mai aducă jucători la Dinamo, trebuia să vină băiatul ăsta? Un Mulțescu, un Țălnar, un Ion Marin nu puteau aduce jucători?”, a concluzionat Augustin.

Publicat: 05 02. 2021, 18:18
Actualizat: 05 02. 2021, 23:44