Basarab Panduru, declarație devastatoare la adresa FCSB-ului: „Are cel mai urât fotbal! Cum naiba se poate nenoroci o echipă în 3 etape?”
Basarab Panduru, fostul jucător al Stelei, era, până de curând, un fan al jocului prestat de FCSB, pe care îl aprecia foarte mult. Însă, fostul fotbalist și-a schimbat părerea despre formația bucureșteană, după evoluțiile din ultimele partide.
În ultimul meci de campionat, FCSB s-a impus în fața Chindiei Târgoviște, cu 1-0.
Echipa lui Gigi Becali se află pe primul loc din Liga 1, cu 51 de puncte obținute după 24 de meciuri jucate.
Basarab Panduru, declarație devastatoare la adresa FCSB-ului
„Pandi” este nemulțumit de jocul pe care FCSB îl prestează și chiar spune că ar practica „cel mai urât fotbal”. Acesta s-a declarat stupefiat de schimbarea radicală de formă a FCSB-ului, într-un timp scurt.
„Cum ajunge o echipă la care spuneam că îmi face plăcere să mă uit, care are cel mai frumos fotbal, cum ajunge în 3-4 etape să devină o echipă la care nu mai poţi să te uiţi sub nicio formă, pentru că are cel mai urât fotbal?
Şi un jucător de care noi vorbeam că şi-ar putea găsi într-un anumit context locul la prima reprezentativă, dar mai mult la U21, este convocat de selecţionerul U19. Cum naiba se poate nenoroci o echipă în 3 etape? Munceşti ani să faci o echipă degeaba. Asta ar trebui să fie exemplu pentru toată lumea, cum să nenoroceşti o echipă în 3-4 meciuri să arate în halul ăsta? Nu o mai recunosc!
Înainte, simţeai că vine golul, că vine o fază, simţeai că scoate un penalty, te făcea să stai în faţa televizorului. Acum s-a terminat tot în 3-4 etape. În angrenajul acela, Man era foarte important, era omul care în 8-9 meciuri a dat primul gol, când nu mergea nimic, Man era cel care ieşea în faţă şi marca golul.
S-a rupt ceva acolo. Dar când te uiţi la linia de fund cu Chindia şi la tot ce s-a întâmplat, te întrebi cum se poate într-un timp atât de scurt să nu mai vezi abosult nimic din ce vedeai acum o lună”, a declarat Basarab Panduru, pentru Telekom Sport.