Bătăi de cap pentru patronii din Liga 1! FIFA intră într-o nouă eră, iar schimbările pregătite de forul mondial vor afecta fotbalul românesc
Organizația internațională a jucătorilor profesioniști, FIFPro, a semnat astăzi un acord pe șase ani cu FIFA, pentru a monitoriza mai bine comportamentul cluburilor față de fotbaliști, conform site-ului FIFA.
FIFPro dorește ca jucătorii să-și poată rezilia contractul în orice moment, dacă nu sunt plătiți pentru cel puțin două luni sau dacă nu sunt tratați corespunzător. Până acum, jucătorii trebuiau să depună o plângere la TAS sau la federația din țara respectivă. și să aștepte soluționarea cazului. O anchetă a FIFPro arată că în 2016, aproximativ 14.000 de jucători au primit salariile cu întârziere. Mai mult decât atât, o mare parte dintre ei au fost obligați să se antreneze separat de echipă, cei mai mulți prin parcuri, pentru ca în final să-și rezilieze contractele și să renunțe la bani. Mai mult decât atât, jucătorii vor putea să ceară despăgubiri dacă vor considera că au fost tratați necorespunzător. În prezent, jucătorii pot depune memoriu pentru a deveni liber de contract, dacă nu au fost plătiți în ultimele trei luni.
„În timp ce cluburile din ligile importante își tratează foarte bine jucătorii, în celelalte campionate nu se întâmplă acest lucru. Există țări în care drepturile angajaților sunt neglijate cu bună știință. De acum vom fi mai atenți la nemulțumirile jucătorilor”, a spus președintele FIFPro, Philippe Piat, citat de BBC.
În urmă cu un an, Rhema Obed, fost junior al echipei Arsenal Londra, spunea că Rapid București încă îi datorează peste 40.000 de lire, din contractul pe care l-a semnat în sezonul 2013-2014. „Tocmai ce ajunsesem pentru un meci amical din pre-sezon, dar coechipierii mei erau în grevă și ziceau că nu vor să joace până când nu sunt plătiți. În primele trei luni, a trebuit să amân plata chiriei și să apelez la economiile mele și ale prietenei mele. Așa am reușit să trăiesc. Erau niște clipe jenante, dar realitate dură. Făceam rost de mâncare de la mama unui coechipier. Fotbaliștii devin sclavi în România”, a declarat Obed.