Bătuți cu țigara în gură!** Mitingul de sâmbătă al fanilor Universității Craiova s-a transformat într-o bătaie în toată regula

Mitingul de sâmbătă al fanilor Universității Craiova s-a transformat într-o bătaie în toată regula. Jandarmii au acuzat faptul că mai mulți suporteri consumau băuturi alcoolice și au intervenit în forță. În incidentele ce au urmat, printre victime s-a numărat și Vlad Nea­goe, fiul fostului ofițer de presă al Științei, Vicențiu Neagoe (foto 2, în centru).

Aproximativ 1.000 de suporteri au participat sâmbătă după amiază în Piața Victoriei la mitingul organizat de fanii Universității Craiova sub sloganul „Știința nu moare”. Însă manifestația, care s-a dorit inițial a fi una pașnică, s-a transformat după doar o oră într-un adevărat război de stradă între ultrași și reprezentanții Jandarmeriei. Motivul? Oamenii legii au acuzat faptul că mai mulți fani consumau în timpul acțiunii de protest băuturi alcoolice.

Pumni și gaze lacrimogene
După ce au dat inițial drumul la buteliile cu gaz lacrimogene, jandarmii au intrat apoi cu forța în mijlocul fanilor. Iar până la o bătaie în toată regula nu a fost decât un pas. Printre victime s-a numărat și băiatul fostului ofițer de presă al Universității, Vicențiu Neagoe. Vlad, un fan de doar 17 ani, care nici nu era născut la ultimul event al Științei, a fost lovit cu bestialitate de oamenii îmbrăcați în negru, iar după ce a fost tras de păr și târât în ultimul hal pe caldarâm, fost condus la dubă. Văzând cele întâmplate, Vicențiu a sărit în apărarea fiului său, dar fără prea mulți sorți de izbândă. „Este incredibil ce ni s-a întâmplat! Fiul meu, care este minor, a fost bătut fără niciun motiv. Am încercat să le cer explicații jandarmilor, dar ei au început să mă bruscheze și pe mine”, a declarat extrem de supărat Vicențiu, după care a continuat: „Le-am spus Jandarmilor că sunt jurnalist și doresc să-mi prezinte o dovadă că fiul meu consuma alcool. Paradoxul e că fiul meu era lovit fără motiv de către un om al legii care avea în gură o țigară”.

„Dau Jandarmeria în judecată!”
Vicențiu și fiul său au ajuns la Secția 2 de poliție, unde au fost amprentați și amendați. Cei doi se vor prezenta în această dimineață la IML. Vicențiu Neagoe intenționează să-i scoată certificat medico-legal fiului său, iar ulterior va da în judecată Jandarmeria Română . Totodată acesta va cere în instanță și anularea amenzilor primite în valoare de 1.000 lei. „Atât eu, cât și fiul meu am fost amendați cu câte 500 lei fiecare. Oricum o să mă duc mâine dimneață (n.r. – azi) la IML cu fiul meu ca să-i scot certificat medico-legal. Apoi o să acționez în instanță Jandarmeria, nu o să las lucrurile așa”, a încheiat Vicențiu Neagoe.


O să vă pot spune mai multe după ce vom vedea și noi imaginile cu jandarmul despre care vorbiți
Georgian Enache, purtator de cuvant al Jandarmeriei


Fostul ofițer de presă al Universității, Vicențiu Neagoe acuză modul în care fiul său Vlad, 17 ani, a fost lovit cu bestialitate de către jandarmi la mitingul fanilor Științei de sâmbătă

Publicat: 26 03. 2012, 08:39
Actualizat: 26 03. 2012, 08:45