Tha’er Bawab a reușit cu Astra, în Cupa Ligii, cel mai bun meci al său la Steaua. Atacantul iordanian a reușit o „dublă”, primele sale goluri în tricoul campioanei.
Bawab a fost adus în iarnă de la Steaua, după ce CS U Craiova i-a reziliat contract. Reghecampf l-a prezentat drept o achiziție reușită, care va contribui la câștigarea unui nou titlu. Bawab a jucat însă puțin pentru Steaua, din cauza accidentărilor, dar și a formei slabe. Până la meciul cu Astra, din Cupa Ligii, prinsese doar cinci meciuri, fără să înscrie vreodată.
Atacantul de 31 de ani a reușit să intre și pe lista neagră a lui Gigi Becali, după o ratare mare în meciul cu ASA Târgu Mureș, însă a profitat de șansa pe care a primit-o în Cupa Ligii. Reghecampf a decis să odihnească mai mulți titulari, în vederea meciului cu Astra din campionat, astfel că Bawab a primit un tricou de titular.
Jucătorul iordanian n-a dezamăgit și a marcat în poarta Astrei de două ori (min. 4 și 51). Până la meciul de miercuri, Bawab înscrisese doar de trei ori în acest sezon, toate în tricoul lui CS U Craiova.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER