Becali a răspuns la întrebarea „Messi sau Cristiano Ronaldo?”: „Nu o să se mai nască niciodată vreun fotbalist ca el”

FCSB s-a impus în fața celor de la Poli Iași, 2-1, în Liga 1 Betano, iar patronul roș-albaștrilor Gigi Becali a comentat și despre disputa Messi – Cristiano Ronaldo, cei doi luptând pentru titlul de „cel mai bun fotbalist din lume”.

Într-o echipă în care Becali îl are pe „Mbappe” Coman și-l consideră pe Man mai valoros ca Dembele, finanțatorul trupei lui Dică îl are ca preferat pe Messi. „Eu nu mă uit la fotbal internațional. Mă uit doar dacă joacă Barcelona sau PSG. Bine, Neymar nu se compară cu Messi, dar dacă joacă PSG, mă uit ca să-l văd. E mai pe placul meu brazilianul.

Ca Lionel Messi nu s-a născut și nici nu o să se mai nască niciodată vreun fotbalist ca el. Nici nu se compară cu altul, nici șapte Cristiano Ronaldo nu fac cât el”, a spus Gigi Becali la Digi Sport.

 

Publicat: 26 11. 2018, 10:47
Actualizat: 26 11. 2018, 10:48