Becali în 2011: „Eu am cel mai tare antrenor, pe Ilie Stan. E mai bun decât Dan Petrescu”. Becali în 2017: „Dică ia campionatul și se duce în Liga Campionilor și apoi se poate duce în Europa, la o echipă mare”
Patronul FCSB-ului a obșnuit să ridice antrenorii și jucători în slăvi, după un singur meci reușit, dar și să „dea cu ei de pământ”, în cazul unui rezultat nesatisfăcător. După succesul de duminică de la Severin, 5-2 cu CS U Craiova, Becali a spus că are un antrenor deștept care poate ajunge la un club mare din Europa. Nu e prima oară când un tehnician primește recenzii atât de bune. Ilie Stan a trecut și el pe acolo, în 2011, iar în final nu l-am găsit la vreo echipă de top a Europei.
Cum au decurs lucrurile în mandatul lui Ilie Stan? Antrenorul a preluat FCSB de pe locul 9, acolo au ajuns roș-albaștrii cu Ronny Levy pe bancă. „Iliesta” a dus echipa pe locul 4, a ajuns în primăvara Europa League, dar Becali n-a fost mulțumit. „Eu am cel mai tare antrenor, pe Ilie Stan. E mai bun decât Dan Petrescu, mie mi-a demonstrat. La mine în viață nu e pe crezut, e pe făcut. La ora actuală Ilie Stan este cel mai bun. A avut rezultate. Steluța e în primăvara europeană”, spunea Becali în decembrie 2011.
După o remiză pe teren propriu, 0-0 cu Gaz Metan Mediaș, Ilie Stan a fost demis. Mihai Stoichiță a fost adus în locul său. Mesajul de „adio” pe care l-a primit Ilie Stan, în martie 2012: „Stoichiță o să vină azi la Palat la ora 16:00. O să-i zic ce vreau de la el. O să stea până la vară, nu vor fi probleme, o să accepte. Cu Ilie Stan m-am despărțit prietenește, m-a adus de pe locul opt până pe locul patru. Acum mă bat doar cu CFR, nu mă mai bat și cu Dinamo.”
După succesul cu CS U Craiova, Becali a anunțat că are cea mai bună echipă din ’90 încoace, dar și că Nicolae Dică va ajunge să antrenze o echipă mare a Europei: „E posibil să îl curteze unele echipe, dar la ora asta îl curtează din Arabia. El e băiat deștept, mai stă un an, ia campionatul și se duce în Liga Campionilor și apoi se poate duce în Europa la o echipă mare”, a spus Becali după victoria în urma căreia FCSB a urcat pe prima poziție a Ligii 1.
FCSB are un punct peste CFR Cluj în fruntea Ligi 1, respectiv trei peste CS U Craiova, după 16 etape disputate. În Europa League, bucureștenii conduc grupa G, având punctaj maxim după trei etape. Singurul obiectiv ratat de Nicolae Dică, până acum, ar fi eliminarea din preliminariile Ligii Campionilor.