Becali schimbă foaia la FCSB: „Aveți grijă!”. Ordine noi pentru Dică
Gigi Becali (60 de ani) le-a dat un ultimatum fotbaliștilor săi și i-a luat „la ochi” pe Florin Tănase, cel rămas fără banderola de căpitan, și pe Dennis Man. Omul cu banii de la FCSB i-a cerut lui Nicolae Dică să cristalizeze un prim „11” de bază și să nu mai fie rotiți jucătorii, deoarece nu mai sunt meciuri din trei în trei zile. Latifundiarul din Pipera i-a vizitat pe jucători, în cantonament.
Nimeni nu mai are postul de titular garantat la FCSB, cel puțin așa susține Gigi Becali, care până acum voia să-și vadă „perlele” pe care vrea să scoată milioane de euro în primul „11”, pentru a fi expuși. Becali a fost în cantonamentul de la Berceni să le explice jucătorilor noile reguli.
„Am spus fiecărui jucător în parte ce concurență are. Avem acum câte doi-trei pe post și nimeni nu este titular. Ei trebuie să demonstreze la antrenamente, dar mai ales în meciurile oficiale.Se va cristaliza primul 11 în etapele următoare, și când va începe returul din sezonul regulat vom știi echipa de baza. Așa că am zis, ai grijă Man, ai grijă Tănase!”, a spus Becali la DigiSport.
FCSB reia Liga 1 cu o deplasare la campioana CFR, pe care nu a reușit să o învingă în sezonul trecut: toate cele patru meciuri directe din sezonul trecut s-au terminat cu același scor, 1-1. Partida CFR – FCSB se joacă duminică, 16 septembrie, în Gruia, de la ora 21:00.