Becali și adevărata lovitură pentru Dinamo! L-a ratat pe Nistor, dar pregătește în secret o trădare

Gigi Becali (60 de ani) ar fi pus ochii pe un alt fotbalist de la Dinamo, după ce l-a vrut pe căpitanul Dan Nistor. „Telenovela” cu mijlocașul central s-a terminat prost pentru patronul FCSB, iar acum acesta s-a reorientat spre un tânăr de perspectivă, crescut în curtea „câinilor”. Este vorba despre Ricardo Grigore (19 ani), fotbalist promovat de Florin Bratu la prima echipă din Ștefan cel Mare.

FCSB caută întăriri pentru a ataca un nou titlu de campioană după trei ani. Formația roș-albastră caută în special fundași centrali care să creeze concurență la echipă și, după Iulian Cristea (24 de ani) de la Gaz Metan Mediaș, acum Becali a pus ochii pe o „perlă” de la Dinamo. Ricardo Grigore e jucătorul pe care Gigi Becali îl urmărește, susține Fanatik.

Grigore a fost promovat de Florin Bratu la începutul acestui sezon la prima echipă a lui Dinamo. Cei doi au lucrat împreună la echipa sub 19 ani din Ștefan cel Mare, cunoscându-se foarte bine. Ricardo Grigore poate acoperi trei posturi, pe care a și jucat deja la Dinamo: fundaș central, fundaș stânga sau mijlocaș închizător. Becali îl vrea la FCSB pentru a le crea concurență la Bălașa și Planic, conform sursei citate.

Chiar dacă Grigore e crescut în Ștefan cel Mare, Gigi Becali e convins că-l poate convinge pe acesta să semneze cu FCSB cu o mărire substanțială a contractului. Ricardo Grigore va împlini în aprilie 20 de ani și e văzut de Becali drept o eventuală investiție de viitor pentru FCSB.


Ricardo Grigore (dreapta, în roșu), în duel cu Alexandru Mitriță în meciul Dinamo – U Craiova 3-0, din Ștefan cel Mare.

Publicat: 19 12. 2018, 17:49
Actualizat: 19 12. 2018, 18:52