Becali: „Terminăm cu Burleanu, îl dăm afară!” Replica șefului FRF a venit imediat. Ce i-a transmis patronului Stelei

Eșecul României la EURO 2016 l-a transformat pe Răzvan Burleanu în cel mai contestat om din fotbalul românesc. Printre oamenii care l-au criticat dur pe președintele FRF s-a numărat și Gigi Becali, iar acum Burleanu a venit cu replica pentru patronul Stelei.

Disensiunile dintre cei doi au plecat de la propunerea lui Burleanu ca fiecare echipă să investească 10% din suma de transfer a unui jucător în centrele de copii și juniori, regulă din cauza căreia Becali l-a „mitraliat” pe șeful FRF. Acum, Burleanu spune că se aștepta să primească un astfel de feedback și-l acuză pe patronul vicecampioanei că are interese mercantile: „E de așteptat să primești astfel de reacții. Am venit cu o propunere tranșantă, în beneficiul fotbalului românesc. Astfel de propuneri nu au cum să fie primite cu laude. Aceste propuneri contravin intereselor personale, care sunt pur mercantile”, a spus șeful fotbalului românesc pentru Libertatea.

Cu câteva zile în urmă, Becali a mers până în punctul în care a amenințat că „va termina cu acest Burleanu”: „Domnul Burleanu bate câmpii. O să vedeți că o să facem o acțiune noi acum, cât de curând, să terminăm cu acest Burleanu. Cum poate el să ne oblige pe noi, societate comercială, ce să facem cu banii pe care îi câștigăm. E de planetă cu extratereștrii băiatul ăsta.

A mai scos el o lege prin care ne obligă să jucăm cu un fotbalist sub 21 de ani. Aici recunosc, e vinovat și Argăseală, pentru că nu am atacat în instanță la timp această decizie. Nu are voie să facă așa ceva. Burleanu e ca Sandu, se crede stăpân la FRF. Le dă prime la Comitetul Executiv și ăia votează ce spune el. O să îl dăm noi afară pe Burleanu, să vină cineva care să știe să conducă și să se priceapă la fotbal. El habar nu are de sportul acesta, inventează legi…”, declara, nervos, Becali la Digi Sport.

Publicat: 01 07. 2016, 16:37
Actualizat: 01 07. 2016, 16:38