Boc îi ‘dă foc’ lui Sandu!** Momentul în care premierul s-a simțit UMILIT, iar Nașul i-a devenit ‘adversar’:

Mircea Sandu e încolțit de dosare penale, după ce l-a pus pe premierul României într-o situație jenantă la inaugurarea Național Arena.

Președintele Traian Băsescu și premierul Emil Boc sunt foarte supărați pe Mircea Sandu! Motivul nu e reprezentat doar de modul în care a fost cântat imnul la meciul cu Franța, așa cum ProSport a scris ieri, ci și de apropierea șefului FRF de primarul Bucureștiului, Sorin Oprescu.

Meciul de inaugurare a Național Arena, jucat de România împotriva Franței pe 6 octombrie, a fost precedat de un moment festiv consumat în holul zonei VIP. Acolo a fost dezvăluită o placă pentru a fi marcat evenimentul, cei cărora le-a revenit onoarea fiind primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, și președintele FIFA, Joseph Blatter, alături de Mircea Sandu în rol de gazdă. A fost, în egală măsură, și o lovitură de imagine dată lui Emil Boc. Premierul ar fi dorit să participe la această festivitate, dar a ajuns la stadion la 20:30, cu un sfert de oră după consumarea
momentului.

Boc – Oprescu, război vechi

Astfel, suita de contre dintre Boc și Oprescu pe tema participării Guvernului și Primăriei București, din punct de vedere financiar, la efortul ridicării stadionului s-a încheiat cu victoria ultimului, care pe 6 octombrie a intrat în conștiința publică drept primarul care a construit stadionul. Supărat rău pentru că nu a participat la acea festivitate, Boc îl învinuiește pe Mircea Sandu că nu l-a invitat. Alături de premier, împotriva șefului FRF s-a întors și președintele Traian Băsescu, aceasta putând fi explicația adevărată a valului de dosare DNA care se abat asupra marilor capi ai fotbalului românesc, Mircea Sandu și Dumitru Dragomir!

A primit doar Buftea

În dimineața meciului cu Franța, Emil Boc a fost la inaugurarea bazei federale de la Buftea și a convenit cu Mircea Sandu să participe și la dezvelirea plăcii de la Național Arena. Ajungând la stadion după ce acest lucru a fost realizat de Blatter și de Oprescu, premierul a devenit o prezență discretă, pentru ca apoi să vadă imaginile cu Sandu surâzător și cordial alături de adversarul său politic de la primărie și a înțeles că i se jucase o festă. Astfel, într-o singură seară, din personaj agreat de conducerea PDL, Mircea Sandu a devenit indezirabil și proaspăt „abonat” al DNA.

„Am ajuns mai târziu, pentru că nimeni nu m-a invitat la inaugurarea stadionului, alături de domnul Blatter”
Emil Boc, prim-ministru (declarație dată pe 6 octombrie)

Publicat: 19 11. 2011, 09:06
Actualizat: 19 11. 2011, 09:08