Bogdan Andone, îngrijorat după victoria din Voluntari – Viitorul: „Am intrat în vestiar și vorbeam cu cei din staff!”
Voluntari a reușit să se impună în fața celor de la Viitorul, 1-0, în etapa 3 din play-out-ul Ligii 1. Deși echipa sa a obținut cele trei puncte, Bogdan Andone s-a arătat îngrijorat pentru următorul meci.
Unicul gol al partidei a fost marcat de Jefte, în minutul 28.
Voluntari se află pe locul 4 din play-out, cu 23 de puncte.
Bogdan Andone, îngrijorat după victoria din Voluntari – Viitorul
Tehnicianul ilfovenilor a uitat de victoria contra Viitorului și se gândește deja la următorul meci, contra bucureștenilor de la Dinamo. Bogdan Andone acuză programul greu pe care îl are echipa sa și este îngrijorat de faptul că mai mulți jucători nu vor apți pentru meciul cu Dinamo.
„Da, le-am spus că importante sunt punctele. V-am spus și după meciul trecut că e presiune. E important fiecare punct, fiecare meci, se joacă din trei în trei zile, apar suspendări, accidentări. Viitorul, știm, are o filosofie de joc pe care o au de ani de zile, cu o posesie prelungită. Noi avem armele noastre.
Am intrat în vestiar și vorbeam cu cei din staff să vedem ce fotbaliști apți avem pentru meciul cu Dinamo. Avem un program infernal”, a declarat Bogdan Andone, la finalul meciului cu Viitorul.
Partida Dinamo – Voluntari se va juca joi, de la ora 17:00. Meciul va putea fi urmărit, în format live text, pe www.prosport.ro.
Cătălin Anghel, declarație tranșantă după eșecul de la Voluntari
Cătălin Anghel, antrenorul interimar al echipei FC Viitorul, s-a arătat nemulțumite de jocul prestat de elevii săi în meciul cu Voluntari. Acesta consideră că o victorie în etapa următoare, contra celor de la Poli Iași, este obligatorie.
„E greu de digerat, pentru că nu cred că adversarul și-a creat, în afară de faza golului, altceva notabil, însă trebuie mai mult să ne uităm la noi pentru că nici noi nu am reușit să ne creăm ocazii. Când nu îți creezi ocazii, e greu să speri să egalezi. Asta e! Trebuie să ne gândim că primul nostru obiectiv este să ne refacem cât mai repede, pentru că avem un meci foarte important la Iași. Trebuie să câștigăm cele trei puncte. Nu putem să întoarcem rezultatul, trebuie să facem în așa fel încât să câștigăm la Iași.
Eu, personal, am fost destul de clar și după meci că trebuie să ne refacem foarte repede și mental să fim în alte condiții pentru că trebuie să câștigăm la Iași.
Gică este lângă noi, ne ajută când poate, cât poate și așa va fi tot timpul”, a spus Cătălin Anghel, la flash-interviurile de după meci.