OFICIAL | Liviu Ciobotariu este noul antrenor al lui FC Voluntari, după plecarea lui Bogdan Andone!
FC Voluntari s-a despărțit de antrenorul Bogdan Andone, pe cale amiabilă, iar în locul acestuia a fost adus Liviu Ciobotariu.
Update, 20:43: FC Voluntari a anunțat aducerea antrenorului Liviu Ciobotariu, în locul lui Bogdan Andone.
Bogdan Anonde (46 de ani) fusese instalat, în luna decembrie a anului trecut, pe banca Voluntariului.
În prezent, FC Voluntari se află pe locul 8 din play-out, cu 23 de puncte.
Bogdan Andone nu mai este antrenorul lui FC Voluntari
Potrivit Telekom Sport, FC Voluntari a decis să se despartă de antrenorul Bogdan Andone. În locul acestuia urmează să fie adus Liviu Ciobotariu, ultima dată antrenor principal la FC Hermannstadt.
În ultimul meci de campionat, FC Voluntari a suferit o înfrângere neverosimilă contra piteștenilor de la FC Argeș, scor 0-3. Formația ilfoveană riscă să retrogradeze la finalul sezonului, deoarece se află pe locul 8 din play-out, poziție care duce la baraj.
„Chiar le-am transmis şi băieţilor, că e responsabilitatea mea, pentru că în minutul 80 şi ceva l-am trimis pe Gabi sus, la 1-0, şi am riscat, ca să încercăm să egalăm. Ne-a costat acest lucru. Ăsta e fotbalul, dacă nu marchezi şi dacă pe o neatenţie şi primeşti gol, e dificil. Trebuie ca în ultimele 3 meciuri să scoatem maximum, ceea ce e foarte, foarte posibil”, a declart Bogdan Andone, după înfrângerea cu FC Argeș.
Liviu Ciobotariu, cel care ar urma să-i ia locul lui Bogdan Andone, s-a despărțit în luna martie de Hermannstadt. Acesta a stat doar două luni pe banca formației sibiene.
În următorul meci de campionat, FC Voluntari o va întâlni, acasă, pe Chindia Târgoviște. Partida va avea loc luni, de la ora 16:45, și va putea fi urmărită, în format live text, pe www.prosport.ro.