Cunoscutul agent de jucători Bogdan Apostu l-a „taxat” pe Marius Croitoru, antrenorul clubului FC Botoșani, după declarațiile pe care le-a făcut, în această dimineață, la ProSport Live, cu privire la transferul eșuat al lui Denis Haruț la FCSB.
Gigi Becali l-a acuzat pe Marius Croitoru că el ar fi fost cel care a deturnat transferul lui Denis Haruț la FCSB. Tehnicianul lui FC Botoșani a fost cu tânărul fotbalist, la București, în seara în care ar fi trebuit să fie semnat contractul, însă acesta susține că nu ar fi fost prezent la negocierile pe care Haruț le-a avut cu oficialii roș-albaștrilor și că nu a influențat cu nimic transferul.
Denis Haruț (21 de ani) a fost transferat de FC Botoșani, liber de contract, în vara lui 2019, de la ACS Poli Timișoara. Acesta mai are contract cu formația moldavă până în 2022.
Bogdan Apostu susține că nu este normal ca un antrenor să negocieze transferul unui jucător la o echipă rivală și este de părere că declarația pe care a făcut-o Marius Croitoru, la ProSport Live, nu-l avantajează, din punct de vedere profesional.
„Din punct de vedere deontologic, profesional, nu-l avantajează foarte tare pe Croitoru ce a declarat acum, pentru că eu nu am mai auzit în România ca un antrenor să negocieze contractul unui jucător de al său la o altă echipă cu care se luptă în campionat.
Eu n-am mai auzit asta, cred că în istoria fotbalului românesc. L-ați vedea pe Dan Petrescu să meargă cu Manea când semnează cu Craiova?”, a declarat Bogdan Apostu, la ProSport Live.
„N-am fost nicăieri, am fost la hotel. Gigi Becali a fost prost informat, el nici măcar nu a fost acolo doar i s-a spus ceva eronat.
E cea mai mare prostie ce a spus Gigi Becali. El vroia să-și protejeze investiția. Nu eu l-am sfătuit pe Haruț să refuze FCSB.
Nu e salariul spus de Gigi Becali, ajungea acel salariu abia în anul 3. La suma aceea se ajungea mai târziu. Denis Haruț n-a vrut să semneze, el a fost singur acolo alături de Valeriu Argăseală. Putea să ia orice decizie.
Dacă se spune că eu l-am influențat pe Haruț, da! I-am zis să meargă la FCSB când a plecat d ela FC Botoșani”, a declarat Marius Croitoru, în această dimineață, la ProSport Live.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER