Bogdan Berende, de patru ori campion european și vicecampion mondial la atelaj canin, a oferit în exclusivitate un interviu pentru ProSport și a explicat pe îndelete ce înseamnă acest sport mai puțin cunoscut în România.
Este vorba despre curse cu sănii trase de câini, sport care este recunoscut în România de doar patru ani, iar Bogdan Berende are deja numeroase trofee și medalii internaționale.
Familia Berende, pentru că și tatăl lui Bogdan este campion în acest sport, deține nu mai puțin de 23 de câini. Campionul nostru, originar din Bistrița, asigură că aceștia sunt tratați regește și au foarte mult spațiu de desfășurare.
– Ce este atelajul canin? – Este un sport extrem de fascinant. Mai pe înțelesul tuturor, sunt sănii trase de câini. Este un sport recent apărut recent în țară, în ultimii 15-20 de ani. Sunt țări cu tradiție care practică sportul de zeci sau sute de ani. La noi, a fost recunoscut ca sport oficial acum patru ani. Până acum, se practica doar ca hobby.
– În ce constă acest sport? – La acest sport se pretează patru rase de câini, nordici în primul rând. Este Husky Siberian, care este cea mai rapidă rasă, Malamut de Alaska, cei mai puternici câini, Câinele de Groenlanda și Samoyedul. Regulile sunt multe, dar o să încerc să rezum. Atelajul minim este de doi câini, atelajul maxim poate să fie de 14-16 câini. Sunt competiții de sprint (minimum 5 km, maximum 40-50 km), medie distanță (100-500 km) și lungă distanță (700-800 km sau chiar 1600 km).
– De ce este considerat sport? – E impropriu spus că stăpânul doar stă pe sanie. Ca să formezi o echipă omogenă și ca să poți să ai așteptări la rezultate de nivel internațional e imperativ să îți ajuți atelajul, indiferent că ai doi sau 20 de câini care îți aleargă. Ei pot duce până la un moment dat, după aceea reduc viteza, ajung să meargă la pas și nu dorești asta dacă vrei să ai rezultate.
– În ce constau antrenamentele și câți câini ai în total? – Am 23 de câini și mai sunt pe drum. Antrenamentele constau în munca zilnică cu ei. Nu obligatoriu îi antrenez în atelaj. Îi las zilnic să alerge prin grădină, au 20-30 de arii la dispoziție. Sunt trei tipuri de antrenamente: cel din extrasezon, în care ei își mențin capacitatea de a alerga și masa musculară, când încep sezonul efectiv și sunt puși în atelaj se face un antrenament de forță, iar al treilea tip de antrenament este viteza pe care o dobândim odată cu creșterea numărului de kilometri.
Este o întrebare pe care Bogdan Berende o primește frecvent, dar încearcă să îi convingă pe toți de afecțiunea de care au parte câinii lui.
– Ce înseamnă aceste patru titluri de campion european la atelaj canin? – În primul rând, foarte multă muncă, foarte multă implicare în tot ceea ce înseamnă acest sport minunat. E foarte dificil să ajungi să câștigi un titlu, e o muncă titanică. Aici discutăm despre o muncă pe care tu ca om o faci mult mai puțin, pentru că sunt câinii care trebuie să muncească efectiv de la start până la finish. Cele patru titluri și celelalte medalii și trofee pe care le am 90% li se datorează lor. Ei trag greul.
– Ți se pare corect ca tu să iei medaliile și câinii să te tragă pe tine? – Exact asta mă întreabă și sora mea. Sunt conștient că ei sunt campionii și datorită lor eu am ajuns să fiu campion, dar eu fără ei și ei fără mine nu am fi fost niciunul campioni. Erau momente când îi vedeam că dau totul și ajung la epuizare știind că eu sunt fericit dacă învingem.
– Cum ai ajuns la acest sport? – Într-o comună din Bistrița-Năsăud, avem un preot romano-catolic care practică acest sport de 15 ani. Auzind de el am decis cu tatăl meu să mergem la un antrenament al dânsului să vedem ce înseamnă săniile trase de câini. Văzând ce pot face câinii și tot atelajul, ne-am îndrăgostit și am decis să cumpărăm primii doi câini.
După cele patru Campionate Europene cucerite și după ce a urcat o dată pe a doua treaptă a podiumului la un Campionat Mondial, Bogdan Berende este motivat să obțină titlul suprem.
– Unde crezi că se îndreaptă acest sport? – Eu cred și sper într-o accelerare a tot ceea ce înseamnă crearea cluburilor, a federației și, de ce nu, a intra cât mai mulți oameni în contact cu acest sport și să crească și numărul de sportivi din țară, pentru că avem potențial foarte mare. Avem munți unde putem organiza competiții. Străinii abia așteaptă să vină, vor să schimbe, să vadă cum e o competiție organizată în România. Am intrat în vizorul Federației Internaționale să organizăm un Campionat Mondial, un Campionat European.
– În ceea ce te privește? Așteptăm să devii campion mondial? – Dacă nu era pandemia, eu mă pregăteam pentru Campionatul Mondial din Suedia, dar a fost anulat. Speranța mea e să găsesc puterea financiară, pentru că aici discutăm de sume foarte mari. E singurul titlu care îmi lipsește din palmares. Nu e un titlu pe care să îl aibă foarte mulți. Sunt sportivi pe care de 10-20 de ani nu îi bate nimeni. La categoria de șase câini, unde o să particip eu, e un ceh pe care de 16 ani nu poate să îl bată nimeni. Eu pentru asta mă antrenez, să pot să îl bat eu. Este obiectivul meu pentru următorul sezon.
– Cum te deplasezi în străinătate cu atâția câini? – Există mașini care sunt dotate cu cuști individuale, care trebuie să îndeplinească anumite standarde internaționale pentru a putea să te deplasezi. Sunt niște dimensiuni standard și mașinile sunt omolagate în acest sens. Eu în fiecare deplasare am luat 10-12 câini.
– Care a fost cel mai dificil moment? – Nu pot să trec peste moartea unui câine. E foarte dureros când discutăm despre acest lucru. Acest câine, Balto, pe care eu l-am avut, se ridica la acel nivel, adică cu el am concurat la un singur concurs, Campionatul European din 2019 din Ungaria. El și sora lui au fost lideri pentru prima dată într-o competiție, ambii fiind novice. Au dat absolut tot ce le-a stat în putință și am reușit să câștig în fața fostului campion european, care câștigase patru ani la rând. Deja pot să îmi dau seama de un câine cam ce potențial poate să aibă, dar văzându-l pe Balto, nu cred că voi mai avea șansa să am un câine de acest calibru. A murit la un an jumate. S-a accidentat imediat după Campionatul European, a fost operat la picior, a fost totul ok. Urma concursul Drumul Romanilor, nu am putut să îl luăm pentru că era în stadiul de recuperare și a făcut infarct. Când am aflat, era 13 februarie, iar pe 14 aveam prima manșă. Bineînțeles că oricât de bărbat aș fi eu am început să plâng și am spus că dacă a murit Balto nu mai am pentru ce să particip. Știam că am alți lideri, dar știam că el e cel mai bun câine pe care îl aveam.
– Haide să încheiem într-o notă pozitivă! Care a fost cel mai frumos moment? – Mi-e greu să aleg unul! Sunt momentele în care am urcat pe primul loc, pe podium. După toate sacrificiile și nopțile nedormite în care stăteam să îmi aleg câinii cu care să concurez și cum să îi așez în atelaj… După toate eforturile depuse, când urci pe prima treaptă a podiumului, atunci e cel mai frumos moment, nu poate fi înlocuit de nimic, mai ales când asculți imnul țării tale și știi că se cântă datorită ție și câinilor tăi bineînțeles e un sentiment unic. Rar te întâlnești cu momente de genul acesta.
Sursă foto: arhivă personală Bogdan Berende
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER