Bogdan Lobonț (44 de ani), fostul mare portar al echipei naționale a României, este out de pe banca tehnică a selecționatei U20.
Bogdan Lobonț a preluat banca tehnică a echipei naționale a României U20 pe 10 august 201, iar după doar opt meciuri pe banca tehnică a „tricolorilor mici” și-a încheiat înțelegerea cu Federația Română de Fotbal.
După ce selecționata U20 a României a înregistrat trei victorii și cinci înfrângeri sub comanda lui Bogdan Lobonț, Federația Română de Fotbal a anunțat pe site-ul oficial că înțelegerea cu fostul internațional s-a încheiat.
Mihai Stoichiță, directorul tehnic al Federației Române de Fotbal, urmează să îi propună președintelui Răzvan Burleanu lista sa cu posibili înlocuitori ai lui Bogdan Lobonț.
„Contractul fostului internațional român cu Federația Română de Fotbal a ajuns la final.
În vârstă de 44 de ani, Bogdan Lobonț a preluat selecționata U20 în august 2021 și a strâns pe banca acesteia 7 meciuri de pregătire, având un bilanț de 3 victorii și 4 înfrângeri.
Directorul tehnic al FRF, Mihai Stoichiță, în urma consultărilor care vor avea loc în cadrul Comisiei Tehnice, va înainta președintelui Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, propunerea pentru viitorul selecționer al reprezentativei Under 20.
Federația Română de Fotbal îi mulțumește lui Bogdan Lobonț pentru activitatea sa la echipa națională Under 20 și îi urează mult succes în cariera de antrenor”, este mesajul postat de FRF pe site-ul oficial.
Bogdan Lobonț a stat pe banca tehnică a echipei naționale a României U20 în opt meciuri, iar „tricolorii mici” au bifat trei victorii și cinci eșecuri, iar cea mai usturătoare înfrângere a avut loc în meciul cu Italia U20, atunci când selecționata condusă de Bogdan Lobonț a fost învinsă cu 7-0.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER