Bogdan Mara, scandal după acuzele venite la adresa CFR-ului. „Suntem consternați de nesimțirea unor oameni!”

Bogdan Mara, oficialul celor de la CFR Cluj, a făcut scandal după acuzele venite la adresa echipei antrenate de Dan Petrescu.

Mai mult, Bogdan Mara s-a arătat deranjat de reacțiile unor oficiali din Liga 1, care cer oprirea campionatului, cu câteva etape înainte de finalul sezonului 2019 – 2020.

Bogdan Mara face scandal după acuzele venite la adresa CFR-ului

Deși sunt 6 cazuri de coronavirus la CFR Cluj, Bogdan Mara își dorește ca sezonul 2019 – 2020 să nu fie oprit pentru ca formația antrenată de Dan Petrescu să reușească să recupereze cele patru puncte față de Universitatea Craiova, care are un meci în plus.

„Suntem consternaţi de caracterul, nesimţirea unor oameni care solicită acum întreruperea campionatului. Înainte, când eram noi pe primul loc, nu spuneau asta. Noi puteam să nu-i facem test lui Păun şi să jucăm meciul cu FCSB. Dar noi am respectat adversarii, pe noi şi competiţia. Am anunţat Liga imediat! Cel mai important lucru este sănătatea tuturor în acest moment.

Bineînţeles că nu ne-ar conveni îngheţarea campionatului. Nu ştiu ce sa întâmpla, sperăm să se joace pe teren. Şi când am fost pe primul loc am susţinut asta. Sperăm să nu fie alte cazuri. Nu ştim încă în ce mod a luat virusul Păun“a spus Bogdan Mara, conform Telekom Sport.

CFR Cluj este pe locul 2 în topul echipelor din Liga 1 la care s-au descoperit cazuri de coronavirus. La Dinamo București sunt 11 persoane infectate, iar la campioana României doar 6, printre care sunt trei fotbaliști.

Iată cine sunt cei infectați cu noul coronavirus de la CFR Cluj:

  • Alexandru Păun (mijlocaș)
  • Grzegorz Sandromierski (portar)
  • Damjan Djokovic (mijlocaș)
  • Costin Curelea ( antrenor secund)
  • Cristian Dragota (preparator fizic)
  • Cristian Moldovan (Antrenor cu portarii)

Meciul CFR Cluj – FC Botoșani, șanse mari să fie amânat

Pentru CFR Cluj urmează meciul cu FC Botoșani, duminică, 26 iulie, de la ora 21.00, în etapa a 9-a din play-off-ul Ligii 1, dar șansele ca partida de pe stadionul „Dr. Constantin Rădulescu” să aibă loc sunt mici deoarece LPF o va amâna/

Publicat: 20 07. 2020, 12:08
Actualizat: 20 07. 2020, 12:10