Bogdan Stelea a răbufnit la adresa lui Lobonț: „Bă, acasă crapă inima în români! Vii la televizor cu zâmbetul pe buze și cauți scuze”
Naționala României U20 a suferit un nou eșec, de această dată „călău” ne-a fost Norvegia U20, care ne-a învins cu 2-1. Asta după ce, tot în mandatul lui Bogdan Lobonț, s-au înregistrat câteva rezultate umilitoare: 1-6 cu Anglia, 0-4 cu Germania și 0-7 cu Italia.
„Tricolorii” mici au condus cu 1-0, însă în repriza secundă naționala condusă de Bogdan Lobonț 44 de ani) a clacat. La finalul jocului selecționerul a încercat să găsească scuze pentru acest nou eșec, lucru care n-a fost deloc pe placul lui Bogdan Stelea.
Bogdan Stelea a răbufnit la adresa lui Lobonț: „Bă, acasă crapă inima în români”
Bogdan Stelea (54 de ani) n-a stat prea mult la discuții și l-a criticat pe Lobonț, ambii fiind portari cu un istoric important între buturile naționalei României.
„Lăsați-mă cu cotele și diferența de valoare. Generația noastră era sub Anglia și i-am rupt! Mi s-a părut că Lobonț a venit pregătit după meci să găsească scuze. Să nu ne ascundem după scuze! În primul rând, nu e în regulă ca o națională să nu aibă obiectiv.
Apoi, vii la televizor cu zâmbetul pe buze și cauți scuze, spui că jucătorul tânăr italian mediu e cotat mai bine decât cel român. Când există greșeli, trebuie să le spui și să le corectezi! Eu îl respect pe Bogdan, a crescut lângă mine și țin la el. Dar are o problemă, pentru că vrea ca totul să pară pozitiv. N-aș veni niciodată atât de nonșalant la TV după un astfel de eșec.
Și Pitu era numai un zâmbet. Bă, băieți, nu știți unde sunteți! Aveți un tricou pe voi! Nu contează că e amical! Reprezentați România! Sunt oameni acasă în care crapă inima că România a pierdut. Iar ei vin fericiți după o înfrângere…”, a declarat Stelea la Digi Sport.
91 de meciuri a apărat poarta naționalei României Bogdan Stelea, în timp ce Lobonț a jucat în 86 de partide
Declarația care l-a înfuriat pe Stelea!
Bogdan Lobonț a declarat după eșecul cu Norvegia: „Din păcate, azi am primit cu un gol mai mult decât am reușit să marcăm noi. Rămâne experiența pe care am acumulat-o după acest meci
Am întâlnit echipe naționale cu un nivel ridicat. România era cel mai slab cotată dintre aceste echipe pe care le-am întâlnit. Am jucat cu Italia, iar Serie C de la ei e la nivelul Ligii 2 de la noi. Ca să fac un rezumat, băieții s-au autodepășit
Mergem să acumulăm experiență în Elveția, benefică pentru acești băieți minunați. Majoritatea dintre ei n-au posibilitatea să joace la un nivel internațional, unii joacă și la Liga 3. Sunt experiențe minunate. Învățăm, muncim, capul jos și mergem mai departe. Altă stradă nu e!”.