Bogdan Stelea, declarație devastatoare pentru fanii echipei Armatei: „Steaua e FCSB! Când vreodată a fost în divizia a patra?

Bogdan Stelea, fostul mare portar al naționalei României, a avut o reacție tranșantă în privința războiului dintre FCSB și CSA Steaua.

De mai mulți ani, cele două formații se luptă, în Instanță, pentru identitatea clubului Steaua București.

Un nou termen în procesul pentru palmares va avea loc pe data de 14 iunie.

Bogdan Stelea, declarație devastatoare pentru fanii echipei Armatei

Fostul goalkeeper susține că FCSB este continuatoarea Stelei. Acesta le amintește fanilor echipei Armatei că, în trecut, au fost susținătorii formației patronate de Gigi Becali.

„Cu riscul de a supăra o mulțime de oameni și o mulțime de steliști, pentru mine Steaua e FCSB! Ei ani de zile au urmat FCSB, echipa condusă de Gigi Becali, și au considerat-o Steaua, dintr-odată nu mai e Steaua, că au fost o mulțime de lucruri birocratice care s-au întâmplat.

Toți cei care sunt acolo au fost după FCSB, ani de zile! Să nu-mi spună mie că n-a fost nimeni. Dintr-odată nu mai e Steaua? Ca să nu spun că sunt și alte contradicții. Când vreodată a fost Steaua în divizia a patra?”, a declarat Bogdan Stelea, la Digi Sport.

Gigi Becali, revoltat de noul stadion din Ghencea

Gigi Becali este revoltat de construcția noului stadion din Ghencea, în condițiile în care CSA Steaua n-are deocamdată drept de promovare în Liga 1.

„Stadionul ăla e unitate militară. Armata să aibă așa ceva… care nu are voie să fie în prima ligă. Stai mă că am dat-o că nu am voie să facem, dar o dăm. Stai dom’le că o luăm de la capăt… ce anomalie?! Păi bă, dacă n-ai voie să faci fotbal, de ce o mai iei de la capăt?! Și stai, mai faci și stadion de 100 de milioane… Și terenul al statului, ce tâmpenii! Te doare capul, la cât m-am certat cu ei, eu spun că am scăpat ieftin cu trei ani de pușcărie, dacă ăștia fac stadion de 100 de milioane. Păi bă, dacă n-ai voie să faci fotbal, de ce bagi 5 milioane în fotbal de la armată?”, a spus Gigi Becali, la PRO X.

Publicat: 07 06. 2021, 21:19
Actualizat: 07 06. 2021, 23:16