Bogdan Stelea a vorbit în cadrul emisiunii ProSport LIVE despre pandemia de Covid-19 care l-a ținut mai mult închis în casă și susține că nu îi este frică de virusul asiatic, dar că încearcă să respecte regulile impuse de autorități.
Deși a renunțat la fotbalul profesionist de mai mulți ani, Bogdan Stelea continuă să se antreneze de două ori pe zi. Mai mult, fostull internațional român crede că după ce și-a pus ghetele-n cui a intrat într-un soi de depresie și că sportul l-a ajutat să tracă mai departe.
„Am stat cât mai mult în casă. Nu mi-a fost frică și nu îmi este frică. Dar încerc să respect regulile. Acum îmi e mai ușor cu relaxarea rstricțiilor pentru că pot face sport. Atunci aveam o anumită frustrare că nu puteam să mă mișc. Mă antrenez cam două ore pe zi, dar nu tot timpul la intensitate maximă. Mișcarea mă face să mă simt bine. N-am mai făcut un plonjon de anul trecut, de la o reeditare Steaua-Dinamo. Am făcut două parade și m-am accidentat, nu te mai ascultă la fel corpul.
Am avut momente când nu mă simțeam bine după retragere. Nu știu dacă e depresie. Ceea ce m-a făcut să merg înainte a fost mișcarea. Trebuie să faci sport și treci peste. Cel puțin așa s-a întâmplat cu mine. Apoi te liniștești. Pe stânga plonjam bine, pe dreapta a fost complicat. Luam goluri când mă aruncam în dreapta. În duelurile 1 la 1 trebuie să judeci foarte repede. Atacantul are inițiativa, portarul trebuie să intuiască. E un joc psihologic. Cei mai bui portari și fundași sunt foarte inteligenți”, a spus Bogdan Stelea pentru ProSport LIVE.
Bogdan Stelea a vorbit și despre perioada în care a fost ofertat de Olympique Marseille, după Campionatul Mondial din 1998, iar fostul portar recunoaște că regretă că a rămas în Spania și n-a semnat cu echipa din Franța.
„Am stat 7 sezoane la Salamanca. După Mondialul din 1998 am avut ofertă de la Olympique Marseille. Nu s-a concretizat și am rămas în Spania. Președintele de la Salamanca își dorea să mergem în cupele europene. Am semnat un nou contract și am rămas. Poate că regret acum… Era o ofertă importantă. Eram la Salamanca de un an și a contat părerea președintelui care mă aprecia enorm. Apoi, surprinzător, am avut un sezon foarte prost și am retrogradat din Primera în Segunda”, a mai spus Bogdan Stelea pentru ProSport LIVE.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER