Apele de la Dinamo sunt tot mai tulburi! Echipa a căzut pentru al treilea an consecutiv în play-out și nici aici nu se descurcă bine! ”Câinii” au fost învinși de nou-promovata Clinceni, 0-1, asta deși roș-albii au declarat că au de gând să câștige play-out-ul.
Eșecul nu i-a picat bine managerului general Florin Prunea, iar acesta a pus mâna pe telefon și l-a sunat pe Dusan Uhrin la ora 01:30 dimineața. Conform surselor ProSport mesajul oficialului pentru antrenorul dinamovist a fost: ”Echipa nu merge și ar fi bine să pleci! Vreau să producem un șoc la echipă care să trezească jucătorii”. Imediat după aceea, Florin l-ar fi sunat și pe finanțatorul Ionuț Negoiță, care este plecat în America. Acesta nu ar fi fost de acord cu ideea lui Prunea și i-ar fi transmis managerului general să discute cu suporterii: ”Eu nu vreau să plece Uhrin. Am încredere în el, dar discută acest subiect cu suporterii. Ei decid acum la Dinamo!”.
A doua zi, Prunea i-a sunat pe liderii galeriei, Elias Bucurică și Tararache, și le-a transmis că din punctul lui de vedere, dacă nu se schimbă antrenorul, Dinamo retrogradează. Cei doi i-au spus lui Prunea că nu acceptă sub nicio formă ca Uhrin să plece din Ștefan cel Mare. Astfel, cel puțin pentru momentul, tehnicianul ”câinilor” rămâne în Ștefan cel Mare la dorința fanilor.
Deși nu i-a reușit mișcarea, Prunea avea deja pregătită și varianta de înlocuire pentru Uhrin. Fostul mare portar a vorbit cu Adrian Mihalcea (43 de ani), iar acesta și-a dat acordul să preia echipa în ciuda situației foarte dificile în care se află. Fost secund al lui Cosmin Contra la echipa națională, Mihalcea este dinamovist pur-sânge, a câștigat cu Dinamo ca jucător două campionate și trei Cupe ale României și este foarte îndrăgit de ultrașii din Ștefan cel Mare.
În trecut, Mihalcea a avut un conflict puternic cu actualul patron al echipei, Ionuț Negoiță. Tehnicianul a antrenat-o pe Berceni în 2015, echipa fiind în acea perioadă satelitul neoficial al ”câinilor”. După mai multe luni de neplată, Adi și-a cerut drepturile financiare, dar Ionuț Negoiță i-a transmis că trebuie să discute cu conducerea celor de la Berceni. Asta deși Negoiță îl adusese acolo pe antrenor. Atitudinea afaceristului l-a făcut pe Mihalcea să aiba mai multe ieșiri publice la adresa lui Negoiță, dar într-un final, acesta i-a livrat banii promiși antrenorului și cele două părți au făcut pace.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER