Bratu, „gloanțe oarbe” către Rednic! „Mitraliera” nu l-a iertat: „Am câștigat play-out-ul la 14 puncte diferență sezonul trecut!”
Florin Bratu, fostul antrenor al lui Dinamo, l-a „înțepat” pe Mircea Rednic, actualul tehnician al „câinilor” pentru că se chinuie să câștige play-out-ul. „Mitraliera” s-a lăudat cu faptul că, cu o echipă mai modestă, a reușit să se impună detașat în play-out-ul din sezonul trecut al Ligii 1 Betano.
„Eu știu că am câștigat play-out-ul la 14 puncte diferență sezonul trecut, cu o echipă cu foarte mulți tineri. Jucam cu cinci jucători sub 21 de ani pe teren. Am mai continuat un pic și în startul sezonului care a urmat, dar apoi s-a schimbat strategia. Dinamo arăta oricum un joc foarte bun. Jucam ofensiv, cum le place spectatorilor. Am marcat 29 de goluri în 14 meciuri.
Nu știu dacă Dinamo de acum e sub noi, nu am statisticile clare. La prima vedere pare o dezamăgire. Dar eu nu știu cu adevărat ce și-au propus, ce strategie au pentru sezonul următor. Nu pot câștiga titlul cu lotul ăsta”, a spus Florin Bratu, la DigiSport.
Dinamo e pe locul 2 în play-out în acest sezon, sub Gaz Metan, la trei puncte în spatele trupei lui Edi Iordănescu.După ce „câinii” au jucat de două ori consecutiv în play-out, Mircea Rednic se pregătește să facă din Dinamo o echipă capabilă să lupte pentru primul loc. Pentru asta, trebuie să bage în continuare mâna în buzunar.
„E nevoie să împrumut clubul și o fac până în vară. Când vine vorba despre Dinamo, nu mai contează. Nu am niciun interes. Interesul e să formăm o echipă bună și bugetul sigur o să fie mult mai mare în vară. De la sponsori, de la domnul Negoiță. Singur nu pot să cumpăr clubul, asta e clar. Eu pot să-l cumpăr, dar după aia ce facem? Trebuie să și investim, dacă vrem să facem ceva”, a declarat Rednic.