Bratu, mulțumit de prestația elevilor săi: „Îmi place apetitul ofensiv pe care îl are echipa”
Dinamo s-a impus cu 2-0 în meciul disputat pe teren propriu împotriva celor de la FC Botoșani, în cadrul etapei cu numărul nouă din play-out-ul Ligii 1 Betano, și s-a distanțat în fruntea clasamentului, la nouă puncte de locului doi.
Florin Bratu s-a arătat mulțumit de jocul prestat de elevii săi. Dinamo are cel mai bun atac din play-out, cu 18 goluri marcate în nouă partide.
„A fost un joc bun. Ambele echipe s-au ridicat la nivelul așteptat. Am reușit să fim foarte bine organizați, să ținem de minge. Îmi place apetitul ofensiv pe care îl are echipa, înscriem goluri și mă bucur. Suntem la a șaptea victorie din nouă. Nu este deloc ușor să motivezi echipa în situația asta. Încerc să pregătesc bine toate fazele”, a punctat „Mitraliera” la finalul partidei.
„Ca fost atacant imi place jocul ofensiv. Avem un lot bun, echilibrat, se gasesc tot timpul solutii. De aceea am fost adus aici, pentru a îmbina experiența cu tineretea, și se pare că a ieșit bine până acum. Îmi doresc să câștig fiecare meci, sunt un antrenor coleric, transmit o energie jucătorilor. Mai sunt cinci meciuri foarte importante, cu echipe foarte grele, care au nevoie de puncte”, a mai spus Florin Bratu.
Florin Bratu este la meciul cu numărul zece pe banca lui Dinamo, bifând șapte victorii și trei înfrângeri.
Articol scris de Daniel Anghel