BREAKING NEWS | Adi Mutu și-a anunțat retragerea din fotbal! „A venit momentul să mă opresc”. Scrisoarea deschisă a „Briliantului”

BREAKING NEWS | Adi Mutu și-a anunțat retragerea din fotbal!
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Adrian Mutu (37 de ani) a anunțat, prin intermediul unei scrisori trimise presei din Italia, că a pus punct carierei de fotbalist.

La capătul unui sezon în care a încercat să prindă EURO, dar a sfârșit prin a devenit antrenorul lui ASA, fostul decar de la Fiorentina spune că va pune ghetele în cui. Informația a fost lansată chiar de „Briliant” care a transmis o scrisoare către ediția din Florența a ziarului Corriere dello Sport, în care a ținut să le mulțumească tuturor celor care l-au ajutat de-a lungul carierei.

„După mulți ani petrecuți pe terenurile de fotbal, pentru mine a venit momentul să mă opresc, să-mi închei cariera. Am trăit un vis foarte frumos și vreau să-i asigur de imensa mea recunoștință pe toți cei care m-au ajutat în viață și în meseria pe care am avut-o. Un vis care a fost posibil datorită multor echipe, de la FC Argeș la Dinamo și până la Inter, de la Verona la Parma, de la Chelsea la Juventus, de la Cesena la Ajaccio, trecând pe la Petrolul, Pune și, în sfârșit, Târgu Mureș.

În mod special, însă, vreau să mulțumesc Fiorentinei și, în primul rând, evident, naționalei mele, cea a României, unde sunt încă cel mai bun marcator din toate timpurile, cu 35 de goluri. Datorită lor am avut un loc în paradisul fotbaliștilor și nu voi uita nici măcar un minut din multele meciuri jucate”, a scris Mutu, preluat de Digi Sport.

Golgheterul echipei naționale a României, la egalitate cu Gică Hagi (35 de goluri), Mutu a făcut un scurt rezumat al carierei și a evidențiat cele mai frumoase momente trăite în fotbal: de la debut, până la golul pe care l-a marcat în poarta Italiei, la EURO 2008.

„Am câștigat ceea ce am visat: dragostea oamenilor, care nu are preț. Vreau să las deoparte erorile pe care le-am comis și pentru care am plătit. Acum e loc doar pentru o fericire imensă, după o carieră plină de dragoste. Pentru asta vreau să spun mulțumesc. Mulțumesc României: nu voi uita emoțiile trăite în ziua debutului meu, 29 martie 2000, nici eforturile pentru a ne califica la Europenele din 2008, când am marcat împotriva Italiei, învingându-l pe Gigi Buffon, unul dintre simbolurile azzurrilor.

Mulțumesc Dinamo București, echipă alături de care, la 18 ani, am câștigat Cupa și campionatul. Mulțumesc Parmei, alături de care am obținut un loc 5 în clasament, la puține puncte de locul 4, și ne-am calificat în Cupa UEFA.

Florenței și Fiorentinei, în schimb, o ploaie de mulțumiri. Acel loc 5 obținut în sciuda unei penalizări de 15 puncte rămâne un mic miracol sportiv la care am contribuit. Tuturor fanilor viola, vreau să le ofer două momente pe care le voi purta mereu cu mine: golul cu Slavia Praga, care a deschis porțile primei participări în Liga Campionilor în era Della Vale, și doppietta reușită în Olanda, împotriva lui PSV.

Mulțumesc din suflet tuturor pentru că ați contribuit la transformarea în realitate a visului unui copil, care, azi, după 522 de partide cu echipele de club și 77 de prezențe pentru România, a decis să-și adune toate amintirile, conștient că emoțiile vor rămâne pentru totdeauna”, a mai transmis „Briliantul”.

Mutu lasă în spate, astfel, o carieră strălucitoare, în care a jucat pentru FC Argeș, Dinamo, Internazionale Milano, Verona, Parma, Chelsea, Juventus, Fiorentina, Cesena, Ajaccio, Petrolul, Pune City și ASA Târgu Mureș, dar și un palmares de invidiat. „Briliantul” a fost desemnat de patru ori cel mai bun fotbalist din România, a câștigat titlul cu Dinamo (1999/2000) și două în Seria A, ambele cu Juventus).

Pentru echipa națională, Mutu a jucat în 77 de meciuri, a înscris 35 de goluri și a participat la două turnee finale, EURO 2000 și EURO 2008. 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Trump, ironie la adresa lui Iohannis de la Casa Albă. Trump către Rutte: „A mai fost o altă persoană care nu mi-a plăcut. Nu am fost fericit. Și cred că l-am ținut departe”
Trump, ironie la adresa lui Iohannis de la Casa Albă. Trump către Rutte: „A mai fost o altă persoană care…
Iubita șoferului de TIR ucis pe autostradă, în Belgia, și-a refăcut viața! Cine este noul bărbat din viața ei
Iubita șoferului de TIR ucis pe autostradă, în Belgia, și-a refăcut viața! Cine este noul bărbat din viața ei
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi ținută de cinci preoți” | EXCLUSIV
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi…
Svetlana Simion, mama lui Radu Drăgușin, a dezvăluit cum decurge recuperarea fotbalistului și când ar putea reveni: „Nu ne grăbim!”
Svetlana Simion, mama lui Radu Drăgușin, a dezvăluit cum decurge recuperarea fotbalistului și când ar putea reveni: „Nu ne grăbim!”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt mici detalii de pus la punct”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt…
Fotbalistul l-a sfidat pe Hagi! A refuzat să intre pe teren:
Fotbalistul l-a sfidat pe Hagi! A refuzat să intre pe teren: "Mâine ai plecat". "Regele" l-a făcut praf în faţa…
Amalia Năstase, de nerecunoscut după ce s-a îngrășat ENORM! A pierdut lupta cu kilogramele: „Nu am timp să mă fandosesc”
Amalia Năstase, de nerecunoscut după ce s-a îngrășat ENORM! A pierdut lupta cu kilogramele: „Nu am timp să mă fandosesc”
Simona Halep, implicată într-un triunghi amoros. Cine este bărbatul pentru care a renunţat la TOT!
Simona Halep, implicată într-un triunghi amoros. Cine este bărbatul pentru care a renunţat la TOT!
BANCUL ZILEI. Ștrulă îl întreabă pe Bulă: - Cum stai cu viața amoroasă?
BANCUL ZILEI. Ștrulă îl întreabă pe Bulă: - Cum stai cu viața amoroasă?
Cine l-ar fi împuşcat în cap pe jandarmul de 27 de ani. Mesaj emoţionant postat de mama tânărului
Cine l-ar fi împuşcat în cap pe jandarmul de 27 de ani. Mesaj emoţionant postat de mama tânărului
Adevărul despre OZN-uri! Suntem SAU NU vizitați de extratereștri?
Adevărul despre OZN-uri! Suntem SAU NU vizitați de extratereștri?
Ce pensie poate avea românul care aşteaptă încă milionul de euro
Ce pensie poate avea românul care aşteaptă încă milionul de euro
El e Răzvan, jandarmul în vârstă de 27 de ani, care a murit azi. Un coleg l-a împușcat la un exercițiu
El e Răzvan, jandarmul în vârstă de 27 de ani, care a murit azi. Un coleg l-a împușcat la un…
Cod Rutier 2025. Șoferii care nu mai trec de ITP. Documentul cerut acum obligatoriu de RAR
Cod Rutier 2025. Șoferii care nu mai trec de ITP. Documentul cerut acum obligatoriu de RAR
Mama și iubita jandarmului împușcat mortal în timpul unui exercițiu de pregătire, îngenuncheate de durere după vestea tragică: „Aerul meu, te voi iubi mereu”
Mama și iubita jandarmului împușcat mortal în timpul unui exercițiu de pregătire, îngenuncheate de durere după vestea tragică: „Aerul meu,…
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Cartea de Identitate a Vehiculului: Ești obligat să o ai în mașină?
Cartea de Identitate a Vehiculului: Ești obligat să o ai în mașină?
Gheorghe Hagi a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României
Gheorghe Hagi a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României" în grad de Cavaler. Imagini inedite de la ceremonia specială
×