Fostul șef al Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, și Ioan Bendei, fostul administrator al firmei RCS/RDS, au fost condamnați, marți, de Tribunalul București la câte 4 ani de închisoare cu executare în dosarul privind vânzarea drepturilor de televizare a meciurilor de fotbal. Bogdan Dragomir, fiul lui Dumitru Dragomir, care era și el acuzat în dosar, a fost achitat de Tribunalul București, informează Mediafax.
Sentința nu e definitivă.
CITEȘTE AICI PRIMA REACȚIE A FOSTULUI ȘEF AL LPF
Dumitru Dragomir a fost trimis în judecată de DNA în 2017 sub acuzația de luare de mită și complicitate la spălare de bani. Dragomir a fost condamnat pentru că în 2009 ar fi cerut (și primit) 3,5 milioane de euro mită, din care a primit „doar” 3,1 milioane de euro sub forma unor contracte de publicitate la salonul de nunți pe care-l deținea prin intermediul unei firme într-o clădire din Sectorul 5. În schimb, el ar fi facilitat, în 2008, câștigarea contractului pentru drepturi TV ale Ligii 1 de către RCS/RDS.
În 2008, RCS/RDS a câștigat la licitație drepturile TV pentru Liga 1 pe 3 sezoane (perioada 2008-2011) pentru suma totală netă de 85 de milioane de euro (101,15 milioane euro cu TVA).
După un an și jumătate de tărăgănări, interval în care fostul șef al LPF și ceilalți incuplați – printre care Ioan Bendei, pe atunci administrator la RCS/RDS (acuzat de dare de mită și complicitate la spălare de bani), și Bogdan Dragomir, fiul lui Dumitru Dragomir – au încercat mai multe subterfugii pentru a amâna procesul sau chiar de a scăpa de tot (au cerut, de exemplu, să se constate că durează prea mult!), acum odiseea a ajuns la final.
A strâns cu ușa câștigătorii licitației când a început criza economică, acuză procurorii
„În perioada aprilie 2009 – mai 2011, inculpatul Dumitru Dragomir, în calitate de președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal (L.P.F.), a pretins suma de 3,5 milioane de euro (din care a primit 3,1 milioane de euro), de la suspectul Bendei Ioan, administrator al unei companii de televiziune prin cablu, în scopul atât de a îndeplini cât și de a nu îndeplini acte privitoare la îndatoririle sale de serviciu precum și de a îndeplini acte contrare acestora. Banii respectivi, au fost pretinși și primiți de inculpatul Dumitru Dragomir în contextul executării, în perioada respectivă, a unui contract de cesiune a drepturilor de televizare a meciurilor de fotbal din LIGA 1, încheiat la data de 08.04.2008 între L.P.F. și consorțiul constituit din două societăți comerciale, printre care și societatea administrată de suspectul Bendei Ioan”, anunța DNA la momentul trimiterii în judecată a lui Dragomir, conform Mediafax.
În noiembrie 2018, Dumitru Dragomir surprindea cu o declarație uluitoare, după ce a fost achitat într-un dosar în care, în primă instanță, fusese condamnat la 7 ani de închisoare pentru evaziune, delapidare și spălare de bani – tot legat de vânzarea drepturilor TV în mandatul său, dar în altă licitație.
„Mi-au făcut viața un chin! Cine îmi dă mie înapoi viața asta pierdută? Am mai spus-o: traduceam în engleză motivările, le trimiteam la toate ambasadele din lume și mă sinucideam!”
„Nu uitați că în prima condamnare mi-au dat 7 pentru delapidare și 5 pentru evaziune fiscală! Cum să nu știe un judecător că actele contabile se fac de către specialiști? Mi-au dat 5 ani și pentru asta. Nu aveam nicio tangență cu acest proces. Am avut noroc că acest complet s-a aplecat așa cum trebuie asupra procesului. Totul s-a bazat pe prezumții, nicio acuzație reală. Avocații mei au adus niște martori noi, n-aș spune că m-au ajutat, dar i-au ajutat practic pe ceilalți. Nu mă gândesc la daune, mă gândesc doar cum să-mi liniștesc familia. Te poate doborî ce s-a întâmplat, dar sunt un om tare. De 15 ani sunt numai prin procese, probabil și din cauza gurii mele. Dar niciodată nu am fost vinovat de nimic”, a spus Dumitru Dragomir, la TelekomSport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER