Gigi Becali a scăpat dintr-un motiv incredibil de dosarul de fraudă la vot, în care risca să facă iar puşcărie!
Gigi Becali a scăpat cu bine dintr-un dosar complicat! Patronul de la FCSB risca să facă iar pușcărie, într-un dosar de fraudă la vot.
Gigi Becali risca să facă iar pușcărie, dar a scăpat: „Se încetează procesul penal!”
Tip soluție: a intervenit amnistia sau prescripţia ori decesul făptuitorului (art. 10 lit. g C.P.P.)
Soluția pe scurt: „Completul pentru dezlegarea unui chestiuni de drept în materie penală, încetează procesul penal cu privire la inculpatul Becali George, trimis în judecată pentru fraudă la vot, în stare de recidivă, prev. de art. 387 alin. 1 lit. a C.p., cu aplic. art. 41 alin. 1 C.p, ca urmare a intervenției prescripției răspunderii penale(faptă din 06.10.2018).
În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunțată la data de 15.11.2023 prin punerea prezentei hotărâri la dispoziția inculpatului şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanței”.
Document: Hotarâre 15.11.2023
Gigi Becali, trimis în judecată după ce a votat la Referendumul din 2018: „Merg și în patru labe!”
Gigi Becali, patronul echipei de fotbal FCSB, a fost trimis în judecată pentru fraudă la vot, după ce a pus ștampila pe buletin la Referendumul pentru redefinirea familiei în Constituție, în anul 2018, fără a avea acest drept.
„Chiar dacă sunt 40 de grade afară, merg să votez. Și în patru labe merg la referendum. E cea mai mare acțiune din România în ultimii ani. E mai important decât toate războaiele. Depinde viitorul neamului, al copiilor și al nepoților”, spunea patronul roș-albaștrilor.
„O să se facă educație și se scrie în manuale ce bine e să fii homosexual. Trebuie să salvăm țara”, a mai afirmat omul de afaceri, la vremea respectivă.