Turris Turnu Mărgurele se retrage din campionat, la doar câteva luni după ce a ratat la secundă promovarea în Liga 1. Care este motivul neașteptat
Turris Turnu Măgurele, formație care, în sezonul trecut de Liga 2, a fost foarte aproape de promovarea în primul eșalon, se retrage din campionat.
În prezent, Turris se află pe locul 13 din Liga 2, cu 19 puncte obținute, după 15 meciuri jucate.
Clubul Turris Turnu Mărgurele a fost fondat în anul 1965.
Turris Turnu Mărgurele se retrage din campionat
Potrivit Oltenia TV, Turris Turnu Măgurele se va retrage din campionat. Vestea este una neașteptată având în vedere că, în sezonul trecut, echipa a fost foarte aproape să promoveze în Liga 1.
Decizia vine după ce Valentin Dragnea, patronul clubului și fiul politicianului Liviu Dragnea, a hotărât să nu mai finanțeze echipa, din cauza rezultatelor slabe obținute de aceasta.
Sursa citată susține că oficialii teleormăneni vor înștiința Federația Română de Fotbal, zilele viitoare, despre decizia luată.
Erik Lincar, nedumerit și acum, la două luni după plecarea de la Turris
Erik Lincar (42 de ani), fostul jucător al Stelei din perioada 1997-2002 și fost antrenor la Turris Turnu Măgurele, a vorbit, în cadrul emisiunii ProSport Live, despre perioada petrecută la divizionara secundă.
„Am fost dat afară pe Facebook, m-a sunat un prieten care mi-a comunicat vestea. A fost strategia celor de acolo. Și-au dorit o schimbare, pe care n-am înțeles-o… Mai erau câteva etape de campionat și se putea trage linie. Era important să fim în primele 6… Eram acolo!”, a spus Lincar.
„După plecarea mea, jocul n-a mai fost convingător, au fost rezultate slabe. Echipa a căzut în clasament, dar totuși sunt la 4 puncte de playoff, dacă ne uităm atent pe clasament. Am fost mereu în conflict cu președintele. Din cauza lui am plecat și prima oară.
La celebrul meci cu Rapid i-am rugat pe colaboratori să nu mă anunțe despre evoluția scorului pe celelalte stadioane. Eram interesat să câștig doar meciul ăsta. Când am văzut reacția jucătorilor, mi-am dat seama că am ratat promovarea”, a concluzionat Erik Lincar.