Valentin Mihăilă a semnat cu Parma! Giovanni Becali i-a convins pe italieni să plătească 8,5 milioane de euro | EXCLUSIV
Valentin Mihăilă este noul jucător al echipei AC Parma. Prosport a aflat în exclusivitate că internaționalul român a semnat un contract pe cinci ani cu formația din Serie A. Fotbalistul s-a fotografiat, după ce a parafat actele, cu Dragoș Sîrbu, managerul firmei Becali Sport Management, în clădirea clubului. Transferul a fost realizat grație relațiilor excelente pe care le are Giovanni Becali în fotbalul italian.
Valentin Mihăilă este jucătorul formației italiene Parma cu acte în regulă. Prosport a aflat în exclusivitate că fotbalistul a semnat un contract pe cinci ani cu echipa italiană, la doar câteva ore după ce a văzut de pe stadion meciul cu Verona, câștigat cu 1-0 de formația gazdă.
După parafarea înțelegerii s-a fotografia zâmbind cu Dragoș Sîrbu, managerul firmei „Becali Sport Management”. Este practic un nou super-transfer reușit de Giovanni Becali.
„Este adevărat că Valentin a semnat cu Parma. Suntem aici în Italia, eu și Giovanni. Am fost invitați de oficialii Parmei.
Avem mare încredere că Mihăilă va fi unul dintre cei mai buni fotbaliști români și că va face carieră în Serie A, așa cum au reușit și alți jucători impresariați de noi: Adi Mutu, Cristi Chivu sau Bogdan Lobonț”, a declarat Dragoș Sîrbu în exclusivitate pentru ProSport.
Mihăilă s-a transferat la o echipă pe care Adi Mutu o cunoaște bine. „Briliantul” a avut un an senzațional la Parma și după ce a marcat 18 goluri în Serie A, în 2003, s-a transferat la Chelsea. 22,5 milioane de euro a costat afacerea. Tot Giovanni Becali s-a ocupat și de transferul actualului selecționer al naționalei de tineret a României.
Adrian Mutu a dezvăluit că a fost sunat de antrenorii de la Juventus, Fiorentina și Parma. Au vrut să afle informații despre Radu Drăgușin, Louis Munteanu și Valentin Mihăilă.
„De acum încolo depinde de ei pentru că au concurență. Dacă de aici au plecat ca fiind jucătorii cei mai importanți din echipă și anumite lucruri treceau cu vederea, acolo este mai greu. Sunt jucători care abia așteptă să intre în locul lor, iar concurența este mare… foarte dură.
Trebuie să reziste concurenței pe termen lung, iar aici se face diferența. Să reziști atât de mult este mai greu. Eu am încredere în ei. Trebuie să ai ambiție din toate punctele de vedere. Dacă nu te concentrezi pe fotbal îți piezi locul”, a declarat Adrian Mutu, în exclusvitate pentru ProSport, cu câteva ore înainte de transferul lui Mihăilă.
Valentin Mihăilă, în topul transferurilor din România
Italienii vor plăti 8,5 milioane de euro pentru transferul lui Mihăilă. Nu toții banii vor rămâne în conturile grupării conduse de Mihai Rotaru. Mai bine de două milioane de euro, 25 la sută din sumă totală, vor ajunge la Silviu Bogdan, antrenorul care a descoperit „perla formației din Bănie”.
Jurnaliștii de la 3 minute.net susțin că Silviu Bogdan ar fi păstrat 25 de la sută și din suma de transfer a altor doi jucători talentați ai formației craiovene: Baiaram si Vladoiu.
Pentru Universitatea Craiova este un nou record în materie de vânzare de jucători. Precedenta bornă a fost stabilită de Alexandru Mitriță, în anul 2019. New York City FC a plătit 8 milioane de euro pentru el.
Cele mai importante sume de transfer ale jucătorilor plecați din România:
1. Nicolae Stanciu – de la FCSB la Anderlecht, în 2016, pentru 9,8 milioane de euro.
2. Vlad Chiricheș – de la FCSB la Tottenham, în 2013, pentru 9,5 milioane de euro.
3. Valentin Mihăilă – de la Universitatea Craiova la Parma, în 2020, pentru 8,5 milioane de euro.
4. Alexandru Mitriță – de la Universitatea Craiova la New York City, în 2019, pentru 8 milioane de euro.