Transferul lui Constantin Budescu (30 de ani) la Astra, anunțat de Dani Coman și Ioan Niculae după victoria contra FCSB (2-1, la Giurgiu), e la un pas să nu se mai realizeze. „Budi” e dorit în Turcia, unde două echipe îi pun pe masă o ofertă mai bună din punct de vedere financiar decât cea a giurgiuvenilor. Mijlocașul s-a antrenat cu Astra după ce și-a reziliat contractul cu Al Shabab.
Budescu rămâne un jucător căutat chiar și după ultima aventură în Golf, care nu s-a terminat atât de bine. Cel poreclit „Sărmăluță” a fost anunțat că și transferat la Astra, dar s-ar părea că destinația lui poate fi alta. Turcii de la Skor scriu că Budescu are pe masă două oferte din Țara Semilunei, de la Goztepe și de la echipa lui Marius Șumudică, Gazișehir Gaziantep.
Jurnaliștii turci scriu că Goztepe are, însă, cele mai mari șanse de a-l semna pe Constantin Budescu, datorită ofertei mai bune din punct de vedere financiar. Gazișehir, echipa lui Marius Șumudică, o nou promovată, nu poate concura cu salariile din prima ligă a Turciei. Goztepe are un început slab de sezon: n-a obținut niciun punct în primele două etape.
La Goztepe, Budescu s-ar reîntâlni cu portughezul Beto (37 de ani), care a jucat la CFR Cluj în perioada 2011-2012.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER