Președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a declarat, marți, că acordul semnat cu UEFA nu permite FRF să acorde carnete de antrenor foștilor componenți ai reprezentativei României care au un anumit număr de selecții.
Întrebat dacă FRF poate face o derogare pentru ca foștii jucători ai echipei naționale cu mai multe selecții să obțină automat carnete de antrenor, Burleanu a răspuns: „Nu permite acest lucru nici acordul pe care îl avem cu UEFA. Pe de altă parte, ai o prevedere legală, o Hotărâre de Guvern. Așadar, nu se poate oricât de mult și-ar dori federația să aibă un cadrul mai facil de obținere a licențelor de antrenor. Ceea ce poate face FRF este să organizeze împreună licența B cu licența A. Dar atât, licența Pro se organizează separat. Deci ai nevoie de un an și jumătate, doi ani pentru a-ți lua carnetul de antrenor. Pentru că fără el nu îți poți lua licența Pro„.
Prezent marți la lansarea programului „Împreună suntem fotbal”, Răzvan Burleanu a afirmat că FRF speră ca peste cinci ani 1,5 la sută din populația României să practice fotbal. „Suntem în fața unui proiect în care ne-am propus ca, până în 2020, 1,5 la sută din populația României să practice fotbal, în condițiile în care azi suntem la 0,5 la sută. În primul an ne propunem să avem 20.000 de persoane, în special copii, care să se înscrie în acest proiect„, a menționat Burleanu.
Federația Română de Fotbal a lansat, marți, programul „Împreună suntem fotbal”, dedicat practicării fotbalului de bază. Astfel, federația va realiza unsprezece proiecte naționale în sistem integrat, începând din această toamnă, ce includ competiții și acțiuni de scouting. Acestea acoperă mediul urban și rural, în parteneriat cu autoritățile centrale, locale și mediul de business.
În cadrul evenimentului de marți, FRF a încheiat un parteneriat valabil cinci ani cu Federația Daneză de Fotbal, reprezentată la București de președintele Jesper Moller. Prin acest parteneriat fotbalul românesc va beneficia de experiența și asistența specialiștilor danezi în dezvoltarea infrastructurii fotbalului de bază, implementarea programelor și proiectelor dedicate, elaborarea sistemelor IT pentru suportul necesar acestor proiecte, precum și promovarea fotbalului în rândul copiilor.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER