Burleanu consideră „nesimțită” renta viageră de care va beneficia Mircea Sandu: „Așa va fi greu să fim parteneri”

Burleanu consideră
  • Publicat:
  • Actualizat:

Noul conducător al FRF, Răzvan Burleanu, a declarat, miercuri, că atât timp cât Mircea Sandu, în calitatea de președinte de onoare al forului, va beneficia de o „rentă viageră nesimțită”, va fi greu să îl aibă ca partener de discuție.

„Nu știu care va fi relația mea cu Mircea Sandu din noua poziție pe care o va avea, dar atât timp cât va avea acea rentă viageră nesimțită va fi greu să găsească un partener de discuție în mine”, a spus Burleanu la Arena Națională, înaintea meciului amical dintre reprezentativele României și Argentinei.

Anterior, Sandu afirmase că va accepta să colaboreze cu succesorul său numai dacă va fi consultat. „Dacă voi fi consultat, dacă se dorește să îmi spun punctul de vedere, să-mi împărtășesc experiența, cu mare drag. Repet ceea ce am spus pentru fiecare dintre candidați, dacă mi se bate la ușă, le deschid ușa. Dacă nu mi se bate, eu n-am să bat la ușa lor„, a spus Sandu, la Digi Sport.

Pachetul de beneficii al președintelui de onoare Mircea Sandu, adoptat în Comitetul Executiv, ce include o rentă anuală de 75.000 de euro, dreptul de a administra un etaj al unui sediu FRF, o limuzină la dispoziție și diurnă de 500 de euro/zi pentru deplasări în străinătate, nu a fost prezentat, miercuri, în cadrul Adunării Generale.

Surse din cadrul FRF au declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX că Mircea Sandu va avea o rentă viageră în valoare de 75.000 de euro anual, drept de administrare a etajului 2 al unei clădiri a FRF, orice intervenție chirurgicală sau recuperare medicală plătită de FRF, o limuzină care aparține FRF și benzina decontată indiferent de numărul de kilometri parcurși, telefon, personal anjagat cu salarii în limita a 5.000 de lei lunar, deplasări la meciurile echipei naționale cu decontarea cazării la hotel de cinci stele și diurnă de 500 de euro pe zi.

Toate acestea au fost stabilite, miercuri dimineață, în cadrul Comitetului Executiv, de dinaintea Adunării Generale. Ulterior, în cadrul Adunării Generale, a fost prezentat un film cu imagini din cariera de jucător și de conducător a lui Sandu.

Apoi președintele LPF, Gino Iorgulescu, a propus Adunării Generale aprobarea solicitării Comitetului Executiv al FRF de desemnare a lui Sandu ca președinte de onoare al forului de la Casa Fotbalului. Un singur vot a fost împotrivă, cel al finanțatorului Universității Craiova, Adrian Mititelu, dar s-au înregistrat și trei abțineri.

Mircea Sandu a condus FRF din august 1990, el hotărând să nu mai candideze pentru un nou mandat. În locul său a fost ales, miercuri, Răzvan Burleanu, care a primit 113 voturi în turul doi de scrutin, față de 59 câte a avut fostul arbitru Vasile Avram.

Sursa: MEDIAFAX

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Adriana Bahmuțeanu pune tunurile pe văduva lui Prigoană! Ce acuzații grave îi aduce: ”Are trei copii, dar unul dintre ei…”
Adriana Bahmuțeanu pune tunurile pe văduva lui Prigoană! Ce acuzații grave îi aduce: ”Are trei copii, dar unul dintre ei…”
Kosovarii au trecut la jigniri: ”Asta e adevărata față a românilor!”. Cum ne-au numit
Kosovarii au trecut la jigniri: ”Asta e adevărata față a românilor!”. Cum ne-au numit
Imagini sfâșietoare de la mormântul Andreei Cuciuc. Ce a apărut în cimitir, la câteva ore după ce adolescenta a fost îngropată. Lui Igor Cuciuc nu-i vine încă să creadă că fiica lui se află acum la câțiva metri sub pământ:
Imagini sfâșietoare de la mormântul Andreei Cuciuc. Ce a apărut în cimitir, la câteva ore după ce adolescenta a fost…
Jurnalista din Kosovo a răbufnit la adresa românilor: „Puteți să vă opriți?”
Jurnalista din Kosovo a răbufnit la adresa românilor: „Puteți să vă opriți?”
Raportul arbitrului poate fi crucial în deznodământul meciului România - Kosovo
Raportul arbitrului poate fi crucial în deznodământul meciului România - Kosovo
MM Stoica a numit fotbalistul care
MM Stoica a numit fotbalistul care "nu are ce să caute la echipa naţională": "Are foarte multe chestii care îi…
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: cum s-a pozat solista
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: cum s-a pozat solista
Kosovo a reuşit o victorie istorică, trei puncte nesperate
Kosovo a reuşit o victorie istorică, trei puncte nesperate
BANCUL ZILEI.  Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Ninsori în aproape toată ţara începând de joi. La Bucureşti vom avea parte de zăpadă sâmbătă
Ninsori în aproape toată ţara începând de joi. La Bucureşti vom avea parte de zăpadă sâmbătă
Structura IMENSĂ găsită pe fața ASCUNSĂ a Lunii
Structura IMENSĂ găsită pe fața ASCUNSĂ a Lunii
Acuzații scandaloase primite de un milionar, în plin proces de divorț. Soția îi cere acum o pensie alimentară de 20.000 de euro
Acuzații scandaloase primite de un milionar, în plin proces de divorț. Soția îi cere acum o pensie alimentară de 20.000…
Fiii lui Prigoană riscă dosar penal!! Adriana Bahmuțeanu a aflat că băieții ei riscă să fie exmatriculați de la școală
Fiii lui Prigoană riscă dosar penal!! Adriana Bahmuțeanu a aflat că băieții ei riscă să fie exmatriculați de la școală
Certificat obligatoriu de la 1 decembrie. Anunț pentru românii cu mașini second-hand
Certificat obligatoriu de la 1 decembrie. Anunț pentru românii cu mașini second-hand
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de Balul Bobocilor. Artistul nu-și poate…
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
Italia învinge România cu 4-1 în Elite League U20. Bonucci a debutat în calitate de antrenor secund
Italia învinge România cu 4-1 în Elite League U20. Bonucci a debutat în calitate de antrenor secund
Cât costă cea mai ieftină Dacia Logan la final de 2024. Varianta full e mai scumpă decât noul Duster
Cât costă cea mai ieftină Dacia Logan la final de 2024. Varianta full e mai scumpă decât noul Duster
Ce diagnostic a primit Florin Niță după accidentarea de la meciul România – Cipru. Portarul naționalei a fost imediat înlocuit
Ce diagnostic a primit Florin Niță după accidentarea de la meciul România – Cipru. Portarul naționalei a fost imediat înlocuit
×