Burleanu îl reconfirmă pe Victor Pițurcă: „L-am asigurat de tot sprijinul meu. Funcția domnului Iordănescu va fi ocupată de un profesionist veritabil”

Răzvan Burleanu și-a continuat discursul de ieri, când a fost ales președinte FRF. Noul șef al forului a ținut să le mulțumească celor care l-au votat și i-a asigurat că se va ține de promisiunile făcute în campania electorală.

„Înainte de toate, vreau să le mulțumesc membrilor afiliați care mi-au dat șansa să ajung președintele FRF. Le mulțumesc și iubitorilor fotbalului care m-au susținut și îi asigur că nu-i vom dezamăgi. Îi asigur pe toți că vom obține performanțe manageriale și sportive. Îi mulțumesc foarte mult domnului Mircea Sandu pentru sprijinul pe care vrea să mi-l acorde în acest mandat. Federația va intra în altă etapă. O etapă orientată spre Europa”, a declarat Răzvan Burleanu.

Noul președinte al Federației a vorbit și despre o parte din echipa alături de care va lucra în următoarea perioadă. Unul dintre cele mai importante lucruri este menținerea în funcție a lui Victor Pițurcă:

„Aseară, m-am întâlnit cu domnul Victor Pițurcă, i-am dat asigurări de sprijinul meu. Aprecierile mele pentru alți antrenori mai tineri au fost speculate și vreau să spun că domnul Pițurcă este și va fi selecționarul naționalei României. Funcția pe care o deține Iordănescu acum va fi ocupată de un profesionist veritabil. Așa e planul meu. Noul secretar general va fi Gheorghe Chivorchian, trezorier – domnul Filimon, iar la CCA va rămâne domnul Deaconu. Organigrama va suferi modificări. Va avea cu o totul altă formă de cât cea din prezent. O parte din atribuțiile pe care le are acum domnul Iordănescu vor fi preluate de un manager sportiv. În ceea ce privește statutul domnului Iordănescu, am avut doar o discuție de câteva minute, o să ne mai întâlnim să vedem dacă vrea să rămână. Eu îmi doresc să rămână, dar să vedem dacă și dumnealui dorește”, a mai spus Burleanu.

Acesta mai promite modificarea Statutului FRF, astfel încât președintele să aibă un număr limitat de mandate: „Ne propunem doar două mandate, nu întâmplător ne vom ocupa și de statute și un președinte nu va mai avea nevoie să aibă mai mult de două mandate. În mod normal, vom încerca să armonizăm și regulamentele, și Statul.

A fost o campanie extenuantă, dar plină de surprize plăcute. Am preferat să am o întâlnire cu fiecare membru afiliat în parte. Am primit sugestii din partea lor pe care le veți vedea implementate în cadrul FRF”, a declarat Răzvan Burleanu.

Publicat: 06 03. 2014, 14:20
Actualizat: 06 03. 2014, 14:31