Răzvan Burleanu a organizat, marți, o recepție la care au participat aproape toți membrii afiliați ai FRF. Cu sau fără intenția sa, președintele FRF a stat „la masă cu dușamnul”. Mulți dintre cei prezenți au spus că nu-l vor susține pe actualul șef de la Casa Fotbalului.
Alegerile FRF au împărțit, așa cum era de așteptat, oamenii de fotbal în două tabere. De la ora 11:00, scrutinul de la Casa Fotbalului va lua startul, iar la finalul acestei zile vom cunoaște numele celui de care se leagă viitorul fotbalului românesc. Răzvan Burleanu și Ionuț Lupescu sunt principalii favoriți la scaunul de președinte.
Burleanu i-a adus la un loc pe majoritatea membrilor afiliați ai FRF, la o recepție, însă mulți dintre aceștia au recunoscut că nu-l vor vota pe actualul președinte al FRF, preferând să meargă pe mână lui Ionuț Lupescu.
„A fost opțiunea membrilor afiliați. E o opțiune pe care eu, ca și președinte ales, trebuie să o respect. Poate a contat și necalificarea naționalei, poate și alte lucruri nerealizate în privința naționalelor de juniori”, a spus Cristi Sava, președinte AJF Bacău, pentru Telekom Sport.
„Într-o zi am vrut să merg la Federație, să-l salut pe Burleanu, și mi-a spus că trebuie să se uite când are audiență. A rămas să se uite și acum… În 2014 eram președinte la Pandurii, am avut nevoie de un ajutor de la UEFA, iar a doua zi acest ajutor a venit din partea lui Ionuț Lupescu”, a spus Mihai Prunariu, președinte AJF Gorj, pentru Telekom Sport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER