Președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a vorbit despre ancheta DIICOT într-un caz de deturnare de fonduri ce vizează costurile de construire a bazei de pregătire a FRF de la Buftea. Burleanu spune că ancheta vizează exclusiv vechea conducere a Federației și a precizat că a colaborat cu anchetatorii, punând la dispoziția acestora toate documentele cerute. „Era de așteptat o asemenea anchetă”, spune Burleanu, care a reluat discursul din trecut, în care preciza că a găsit o situație „dezastruoasă” când a venit la șefia FRF, în 2014.
„Ce se întamplă acum e o consecință a unui management pe care… mă chinui să-i gasesc un atribut potrivit, astfel încât să nu trezesc dezbateri. Deci să-i spunem lipsă de interes a dezvoltării fotbalului românesc.
Ceea ce pot să vă spun este că, la solicitarea anchetatorilor, am pus la dispoziție tot ce mi s-a cerut. Și voi susține în continuare aceasta ancheta.
Daca este sa ma refer la situatia dezastruoasa pe care am gasit-o la FRF, pare a fi o consecință. Te așteptai ca asemenea lucruri să apară. Vorbim de o anchetă îndreptată împotriva vechii conduceri a FRF, în care sunt acuzați că fac parte dintr-un grup de crimă organizată”, a declarat Burleanu pentru Dolce Sport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER