Ca-n filmele cu BD :). Poveste extrem de amuzantă cu Ionuț Luțu în prim-plan. Cum fugea din cantonament, la Craiova: „Le dădea salam câinilor și îi punea fesul pe cap paznicului”
Ionuț Luțu a fost un jucător capricios, cu talent, dar care nu și-a atins niciodată adevăratul potențial. Totul din cauza vieții extrasportive. Ovidiu Burcă a povestit, joi după-amiază, un episod extrem de amuzant despre cel poreclit Hagi în Bănie. Acesta a relatat detalii despre cum reușea să fugă fostul număr 10 al Craiovei din cantonament.
Lui Luțu nu-i plăceau cantonamentele și, cu toate că unii antrenori îi permiteau să stea acasă deși ceilalți fotbaliști stăteau în cantonament. Ovidiu Burcă a povestit cum îl păcălea Luțu pe regretatul Nicolae Tilihoi.
„Nae Tilihoi, Dumnezeu să-l ierte, povestea cu mult har. El era omul căruia nu-i plăceau foarte mult cantonamentele. Au fost antrenori care îl și lăsau să plece din cantonament. Îmi povestea domnul Nicolae Zamfir îmi povestea că îi zicea „Domn’ profesor, eu nu pot să stau în cantonamente”. „Nu e nicio problemă, du-te acasă”. Și în anul ăla a ieșit golgheter în România. Erau ani în care se făceau cantonamente de marți până sâmbătă, în ziua meciului. El nu putea să stea. Pe vremea aia, tot timpul dormea cu fes pe cap. Ca să poată să plece, l-a luat pe băiatul de la pază, era un puști pe care-l creșteau pe lângă echipă. Îl punea în pat, îi punea fesul pe cap, îi punea pătura, acoperit bine și-i spunea „bă, nu te miști de aici până nu vin eu”. Îl băga pe ăsta micul în pat, îi punea căciula pe cap… Tilihoi venea, băga capul pe ușă, zicea că „bă, Luțu doarme, e ok” și apoi pleca. La 06:00 dimineața, când venea Luțu, dădea salam la câini (n.r. să nu latre), îl scotea pe ăsta mic din pat, își punea căciula în cap și mergea la somn”, a povestit Burcă pentru Telekom Sport.
Ionuț Luțu a jucat, în cariera de fotbalist, la FC Național, Universitatea Craiova, Galatasaray, Steaua, Suwon BluewingsRapid, Apollon Limasol, Kairat Almaty, Zhetysu, Pandurii, Jiul și Alro Slatina.