Cade semnalul la Chiajna și Brașov? În 1993, o situație similară celei de acum a produs haos: la Craiova s-au tăiat liniile telefonice, Pădureanu s-a speriat și Bistrița a bătut la Cluj cu 5-1

Redactor:
Matei Udrea
Cade semnalul la Chiajna și Brașov? În 1993, o situație similară celei de acum a produs haos: la Craiova s-au tăiat liniile telefonice, Pădureanu s-a speriat și Bistrița a bătut la Cluj cu 5-1
  • Publicat:
  • Actualizat:

Situația existentă înaintea partidelor de azi Concordia – Petrolul și Brașov – Gaz Metan, din ultima etapă a Ligii 1, când urmează să se stabilească echipa care se va salva de la retrogradare, amintește o întâmplare nemaipomenită petrecută, tot în ultima etapă de campionat, acum 22 de ani, într-o situație similară, numai obiectivul fiind diferit. Dacă acum Gaz Metan și Concordia sunt la egalitate aproape perfectă, având nevoie de victorii cât mai clare pentru a se departaja una de cealaltă în lupta pentru locul 12, în urmă cu peste două decenii în joc era locul 5, ultimul care asigura prezența în Cupa UEFA.

Totul a început într-o seară dinaintea etapei a 32-a a sezonului 1992-1993 din Divizia A. Vineri, 11 iunie 1993, UEFA anunța FRF că România a primit un loc în plus în ediția următoare a cupelor europene. Știrea, consemnată anodin de „Gazeta sporturilor” într-un chenar din josul paginii 4 a ziarului de luni, 14 iunie, deschidea un orizont neașteptat pentru echipe până atunci fără obiectiv. „În consecință, alături de Dinamo și Universitatea Craiova, și-a asigurat participarea și Rapidul (n.r. – ziaristul a uitat să amintească și Steaua, care devenise campioană cu două etape înainte de final). În cazul, însă, foarte posibil, în care echipa craioveană va câștiga Cupa României și, deci, va fi înscrisă în Cupa Cupelor, cea de-a treia formație românească ce va fi prezentă la toamnă în Cupa UEFA va fi aceea care se va clasa pe locul 5 în campionat. Așadar, șanse bune pentru Electroputere și Sportul Studențesc, chiar și pentru Gloria Bistrița și Inter Sibiu”, se încheia sec micul anunț care avea să ducă la o escaladare delirantă a blaturilor în ultimele două etape ale sezonului.

Situația de dinaintea ultimei etape

Sâmbătă, 19 iunie 1993, fotbalul românesc a deschis ochii cu gândul la ultima necunoscută a sezonului care avea să se încheie în acea după-amiază, odată cu etapa a 34-a a Diviziei A: cine urma să termine pe locul 5, calificant în Cupa UEFA.

Clasamentul dădea fiori:

5. Sportul Studențesc     33      13      8        12      38-39 34 p.
6. Gloria Bistrița                 33      14      5        14      40-40 33 p.
7. Electroputere Craiova  33      12      9        12      32-32 33 p.
8. Inter Sibiu                       33      11      11      11      39-43 33 p.

Cele patru aveau următoarele meciuri:
Dinamo – Sportul
„U” Cluj – Gloria
Electroputere
Poli Timișoara
Progresul – Inter

Protagoniștii

Sportul avea un punct în plus, dar juca la Dinamo, ocupanta locului 2. Echipă foarte puternică, la care jucau Mihali, Adi Matei, Timofte, Dorinel Munteanu, Costel Pană și Demollari, Dinamo (condusă de Vasile Ianul) tocmai ratase titlul, dar rămânea o membră de vază a Cooperativei care se pusese deja în mișcare pentru Jean Pădureanu și Gloria Bistrița. „Tălpile” începuseră din vreme pentru Sportul, Florin Halagian convocându-i la selecționata Ligii pe cei mai buni trei titulari de la Sportul, Necula, Lucaci și Răduță. Așadar, „studenții” pregătiți de tânărul Ioan Andone n-aveau de ce să-și facă iluzii.

Inter Sibiu, care stătea cel mai prost dintre toate cele patru aspirante la locul 5, juca la Progresul un meci foarte important pentru gazde, care încercau să se salveze de la retrogradare.

Electroputere părea să aibă majoritatea atuurilor. Avea cea mai bună echipă dintre toate cele patru candidate (iată titularii din ultima etapă: Preduț – Dudan, Biță, M. Matei, Nanu – S. Zamfir, Ștefănică, Gabi Popescu, Luță – Adrian Ilie, Albeanu), era singura care juca acasă, întâlnea un adversar liniștit la mijlocul clasamentului. Pentru oltenii antrenați de Sorin Cârțu, datele problemei erau simple. Aveau nevoie de o victorie la un scor mai mare decât cel pe care urma să-l înregistreze Bistrița la Cluj, lucru care le era la îndemână cu Adi Ilie, Gabi Popescu și Albeanu între titulari.

Gloria Bistrița avea un avantaj important: juca în familie. În România acelor vremuri nici măcar nu puteai visa la DNA, procurori, anchete, iar federația și liga erau, la fel ca și acum, împăiate. Erau anii de glorie ai Cooperativei care cuprindea 8-10 echipe și stabilea tot: cine ia titlul, cine merge în cupele europene, cine retrogradează. Jean Pădureanu era creierul, eminența cenușie a acestei organizații. „U” era membru de vază al Cooperativei, fidel Lordului de la Bistrița. Despre modul în care au abordat „Șepcile roșii” acest meci, doar atât: antrenorul principal Remus Vlad please în Germania, la un curs de specializare, iar din teren lipseau, sub diverse motive, 6 titulari.

Timpurile

În 1993, omenirea nu auzise încă de telefoane mobile și internet. La un fel de Skype se putea visa duminică după-amiază, pe TVR 1, când rula serialul Star Trek – Next generation. La facebook, sms-uri, site-uri actualizate în timp real și pariuri online nici măcar autorii de Science Fiction nu ajunseseră cu gândul.

Unica modalitate de a comunica rapid era prin intermediul telefonului fix. Partidele de fotbal, care se jucau toate în aceeași zi și de la aceeași oră, se transmiteau alternativ, prin intermediul telefonului, la Radio România Actualități, în rubrica „Fotbal minut cu minut”. Modalitatea cea mai eficientă de a afla cât e scorul pe celelalte stadioane rămânea tranzistorul. Pe stadioanele unde numărul de spectatori rar cobora sub 5-6.000, cei care aveau aparate de radio portabile erau ușor de depistat: în jurul lor se formau grupuri dornice să afle cât mai repede „cât e scorul dincolo”. Exact ca lumina de Paște, vestea se răspândea apoi în cercuri concentrice din ce în ce mai mari, de la primul grup către întreaga tribună.

Conducerile cluburilor aveau, față de spectatorii de rând, un anumit avantaj, dar nu foarte mare: puteau afla cât e scorul ceva mai repede întrebându-l pe crainicul radio al partidei care, la rândul său, întreba în redacția de la București, unde coordonatorul transmisiunii întreba mai departe colegul prezent la meciul din celălalt oraș. Toată operațiunea dura câteva minute bune.

Evenimentele

Pe scurt, lucrurile s-au derulat astfel: până prin minutul 60, totul s-a încadrat în parametri normali. Albeanu (36) înscrisese pentru Electroputere, care conducea cu 1-0. La Cluj, Gloria conducea cu 2-1, goluri Șandru (21), respectiv I. Lazăr (26), T. Rus (60). La acest scor, Gloria era pe locul 5, care ducea în Cupa UEFA.

Numai că, atunci când mai rămăsese o jumătate de oră din meciuri, s-a întâmplat ceva nemaivăzut: transmisiunea radio de la Craiova, de pe stadionul „Electroputere”, a „căzut”! Nu se mai pomenise așa ceva în fotbalul românesc, moderatorul de la București și-a manifestat mai întâi nedumerirea, apoi indignarea când, încercând să sune pe un alt telefon fix de la stadion, ca să afle cât e scorul, a descoperit că nici acela nu mergea: cineva tăiase legăturile telefonice.

Dincolo, la Cluj, unde conducătorii Gloriei și ai Universității urmăreau meciul cu urechea la transmisiunea radio de la Craiova, s-a instalat rapid panica. Trebuia să se facă rapid ceva.

Cronica

Ce s-a întâmplat în ultima jumătate de oră, interval în care arena „Electroputere” a fost ruptă de restul țării, vă lăsăm să deduceți din cronica partidei apărută marți în „Gazeta sporturilor”, semnată de Mugur Popovici și intitulată „La capătul suportabilului – e o rușine ce s-a petrecut la Cluj”: „Finalul meciului de la Craiova s-a jucat sub semnul unui… alt final, anume acela al întâlnirii de la Cluj, de rezultatul căreai depindea răspunsul la o întrebare-cheie: cine va accede în Cupa UEFA, Electroputere sau Gloria Bistrița? Ei bine, în momentul când centralul Salomir a fluierat sfârșitul partidei din Bănie, la Cluj era «doar» 3-1 în favoarea bistrițenilor, mai rămăseseră de jucat câteva minute, iar echipa craioveană părea că a urcat pe locul 5. Numai că, după cele câteva minute amintite, la Cluj scorul a devenit 5-1 (!), iar îmbrățișările oltenilor s-au transformat într-o imensă stupoare colectivă! Miile de spectatori prezenți înlemniseră lângă tranzistoare, nevenindu-le, literalmente, să creadă că așa ceva a fost posibil. Au început să se audă din ce în ce mai multe voci revoltate: «Rușine, Cluj și Bistrița!», «Rușine fotbalului românesc», «Scrieți în ziar ce se întâmplă în această parodie de campionat»”.

Istoria a consemnat sec, la final, următoarele rezultate
„U” Cluj – Gloria Bistrița 1-5 (1-1)
Electroputere – PolI Timișoara 3-0 (1-0)

Mărturiile unor ziariști

Mugur Popovici, trimisul ziarului „Gazeta sporturilor” la acel meci de pomină de la Craiova, își amintește acum anevoie. Au trecut, totuși, 22 de ani, dar odată răscolit, trecutul dă efectiv buzna în mintea ziaristului. „Eu mă ocupam mai mult de alte sporturi, dar scriam și cronică de fotbal. Eram un tolerat de cei de la secția Fotbal a Gazetei. Unde n-aveau ei chef să meargă, mă trimiteau pe mine”, spune Popovici, acum director executiv la postul de televiziune online www.royaltv.ro. Componenții redacției din Gazeta sporturilor erau, în 1993, aceiași care până în 1989 lucraseră la „Sportul”. Iar vechii ziariști își păstraseră metehnele. „Cam toți din departamentul Fotbal erau favorabili Gloriei Bistrița. Jean Pădureanu avea foarte mulți prieteni… Păi, în 12 ani în care am mers la sute de meciuri, îți dai seama că n-am fost niciodată la Bistrița? Cu patru ani înainte, în toamna lui 1989, pe când Gloria era în Divizia B și lupta să promoveze, am fost la Timișoara, la un meci jucat de Poli nu mai știu cu cine. Dimineața am profitat de timpul liber ca să mă duc, de la 11.00, la un meci de Divizia B. Se juca UMT – Gloria Bistrița. A fost o hoție înfiorătoare. Scandalos. Pădureanu a intrat peste arbitri în vestiar… El nu mă cunoștea, nici eu nu știam cine e. Am trimis cronica la București cu tot ce s-a întâmplat. Cumva, nu știu cum, a apărut așa cum o scrisesem eu. Apoi, însă, nu am mai fost lăsat să fac nicio revenire, nimic, nu s-a mai suflat niciun cuvânt în ziar despre scandalul care fusese la UMT – Gloria…”, povestește Popovici.

Despre întreruperea liniilor telefonice la Craiova spune că a fost unică în cariera de ziarist de teren. „Niciodată, nicăieri, nu mi s-a mai întâmplat așa ceva și nici n-am mai auzit să fi pățit vreun coleg nici la Divizia A, nici la Divizia B, pentru că atunci se transmiteau în direct la radio și meciurile din liga secundă. A ieșit mare scandal, crainic era Dan Ștefănescu, el era mai pacifist de felul lui, îmi tot spunea «uite, ne-au lăsat ăștia pe întuneric, suntem izolați». Glumea, ce să facă… De fapt, am crezut mult timp, toți, că e o glumă, nu ne venea să credem că e posibil așa ceva, să se întrerupă legăturile telefonice. S-a speculat atunci că a fost ceva organizat de cineva, mai ales că imediat după partidă a revenit tonul la telefoane! Dar nu pot spune cu certitudine că așa a fost, nu s-a aflat niciodată nimic”.

Extraordinara întâmplare a „căderii” lliniilor telefonice în ultima jumătate de oră a meciului de la Craiova a apărut în „Gazetă” în exact două rânduri consemnate de Dan Cărpinișan, trimisul publicației la Cluj, la blatul „U”-Gloria, abia în finalul cronicii apărute marți. Atât cât a putut scrie, fără a avea și probe la îndemână, ziaristul și-a respectat însă meseria, sugerând destul de clar că la Cluj a fost un blat ordinar. „(…) Singurul argument în susținerea neregulii a fost mult prea modesta combativitate a unor dintre fotbaliștii clujeni dintre care componenții liniei defensive, cu excepția lui Dobrotă, s-au distins printr-o perfectă… nesincronizare a mișcărilor și plasamentului. (…) Bistrițenii și-au urmărit permanent interesul, punctând ori de câte ori au avut sau… li s-a oferit prilejul. (…) În sine, partida a fost echilibrată până prin minutul 60, după care oaspeții și-au impus legea (supramotivați, probabil, și de hilara întrerupere a legăturii radio de la Craiova)”, e consemnat în numărul „Gazetei” de marți, 22 iunie 1993. Ziaristul a mai notat că scorul de 5-1 trebuia, de fapt, să fie chiar mult mai mare, dar în ultima jumătate de oră bistrițenii fie au ratat din 6 metri singuri cu portarul, fie au nimerit bara.

Șah cu șmecherii

Succint, evenimentele s-au petrecut astfel: până în minutul 60, când au căzut liniile telefonice la Craiova, totul a decurs normal, cei de la Cluj știind ce au de făcut și câte goluri trebuie să marcheze pentru a se califica în Cupa UEFA. Pădureanu a avut grijă ca repriza secundă să înceapă mai târziu, pentru ca meciul U – Gloria să se termine după Electroputere – Poli. Oltenii au sesizat că Bistrița are astfel un avantaj de 5-6 minute în care poate înscrie cât are nevoie pentru a îi depăși.
În acel moment, a căzut linia telefonică și stadionul Electroputere a fost izolat de restul țării. Imediat, așa cum remarcă și Dan Cărpinișan în cronică, lucrurile au luat-o razna pe stadionul din Cluj. Gazdele au început să gafeze masiv mai ales în apărare, în timp ce bistrițenii, precipitați subit, s-au înghesuit să înscrie cât mai multe goluri. Numai întâmplarea și ghinionul au făcut ca meciul să se termine 5-1 și nu 7-1.

Deznodământ

Să nu mai lungim povestea, mai ales că nimic din ce a urmat acum 22 de ani nu a diferit de ce se întâmplă și în 2015: clubul Electroputere a amenințat oficial că se retrage din campionat dacă federația nu ia măsuri împotriva blatului de la Cluj. Nu s-a întâmplat, evident, nimic: FRF s-a făcut că plouă, Bistrița a mers în Cupa UEFA, Electroputere nu s-a retras din campionat și a rămas în afara mafiei. În sezonul următor, oltenii au fost călcați în picioare de Cooperativă și de arbitrii lui Mircea Sandu, care încerca să salveze Sportul de la retrogradare. În 1994, Electroputere s-a salvat la limită, pe propriile puteri, jucând împotriva a jumătate de campionat care – la fel ca și acum – trecea punctele de la o echipă la alta, în funcție de necesități. În 1995 a retrogradat.

 

Matei Udrea / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce mesaj emoționant a transmis Mario, băiețelul care s-a trezit din comă după ce s-a înecat într-un parc acvatic din Oradea
Ce mesaj emoționant a transmis Mario, băiețelul care s-a trezit din comă după ce s-a înecat într-un parc acvatic din…
Logodnica i-a scos 15.000 € din buzunar lui Siyabonga Ngezana? ”N-ai ce să le faci”
Logodnica i-a scos 15.000 € din buzunar lui Siyabonga Ngezana? ”N-ai ce să le faci”
VEȘTI URIAȘE pentru acești români! Vor primi câte 200 de lei pe zi începând de anul viitor
VEȘTI URIAȘE pentru acești români! Vor primi câte 200 de lei pe zi începând de anul viitor
Ce se întâmplă cu Radu Drăgușin, înaintea duelului cu Manchester United. Anunțul britanicilor
Ce se întâmplă cu Radu Drăgușin, înaintea duelului cu Manchester United. Anunțul britanicilor
Bomba zilei! Dan Petrescu, OUT de la CFR! Anunţul a fost făcut în direct: ”S-a umplut paharul!” | VIDEO EXCLUSIV
Bomba zilei! Dan Petrescu, OUT de la CFR! Anunţul a fost făcut în direct: ”S-a umplut paharul!” | VIDEO EXCLUSIV
"A avut o adevărată explozie". El va fi titularul din poarta naţionalei lui Lucescu. Nu e Niţă, nu e nici…
IREAL: cum arată acum Alina Plugaru, după ce  s-a retras din industria filmelor pentru adulți! Fosta actriță e total schimbată
IREAL: cum arată acum Alina Plugaru, după ce s-a retras din industria filmelor pentru adulți! Fosta actriță e total schimbată
Simona Halep a făcut MARELE ANUNŢ. Era de aşteptat...
Simona Halep a făcut MARELE ANUNŢ. Era de aşteptat...
BANCUL ZILEI: Bulă iese la agățat: – Bulă, sunt măritată! De câte ori să îți repet?! Am un soț acasă!
BANCUL ZILEI: Bulă iese la agățat: – Bulă, sunt măritată! De câte ori să îți repet?! Am un soț acasă!
Ce l-a făcut pe Nicușor Dan să se răzgândească şi să candideze la alegerile prezidenţiale: Cred că sunt persoana potrivită
Ce l-a făcut pe Nicușor Dan să se răzgândească şi să candideze la alegerile prezidenţiale: Cred că sunt persoana potrivită
Marea TRISTEȚE din viața frumoasei Ingrid Bergman! „Am trecut de la sfântă...
Marea TRISTEȚE din viața frumoasei Ingrid Bergman! „Am trecut de la sfântă...
Ion Ţiriac a fost dat de gol. Scoate zeci de milioane de euro din conturi: Salvatorul este român!
Ion Ţiriac a fost dat de gol. Scoate zeci de milioane de euro din conturi: Salvatorul este român!
Este oficial! Femeia cerută de soție de Mihai Bendeac participă la Survivor 2025 de la Pro TV
Este oficial! Femeia cerută de soție de Mihai Bendeac participă la Survivor 2025 de la Pro TV
Călin Georgescu a dat vestea cea mare. Nimeni nu-l poate împiedica să candideze
Călin Georgescu a dat vestea cea mare. Nimeni nu-l poate împiedica să candideze
Anunțul momentului despre FCSB
Anunțul momentului despre FCSB
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Ion Ţiriac şi Dan Şucu ar putea prelua clubul italian Genoa. Ce scrie presa din peninsulă
Ion Ţiriac şi Dan Şucu ar putea prelua clubul italian Genoa. Ce scrie presa din peninsulă
Cum se circulă pe primul tronson din autostrada Pitești-Sibiu. A fost inaugurat cu aproape un an mai devreme | VIDEO
Cum se circulă pe primul tronson din autostrada Pitești-Sibiu. A fost inaugurat cu aproape un an mai devreme | VIDEO
David Popovici,  nominalizat drept cel mai bun înotător al anului 2024! Cel mai mare rival al său l-a numit „Dumnezeu”
David Popovici, nominalizat drept cel mai bun înotător al anului 2024! Cel mai mare rival al său l-a numit „Dumnezeu”
×