Cadoul superb făcut de Rapid pentru Ioan Ovidiu Sabău! Oficialul giuleștenilor a recunoscut: „Mi-a intrat la suflet!”
Ioan Ovidiu Sabău este în continuare foarte iubit în Giulești, iar Rapid i-a făcut acestuia un cadou special cu ocazia meciului de pe Cluj Arena, încheiat la egalitate, scor 0-0.
Rapid, cadou special pentru Ioan Ovidiu Sabău: „Mi-a intrat la suflet!”
Lucian Ionescu a distribuit pe Facebook o fotografie în care apare alături de Ioan Ovidiu Sabău, după ce fostul jucător al Rapidului a primit un tricou special, cu numărul pe care l-a folosit în perioada în care a fost unul dintre cei mai buni jucători din Giulești.
„Ne cunoaștem de peste 25 de ani. Îl voi păstra mereu în cercul select al celor pe care îi consider prieteni pentru că mi-a intrat la suflet. Ca fotbalist și ca om. L-am sunat într-o zi, pur și simplu să văd ce mai face. Răspuns: «Eram afară, plantam o floare». Într-o lume a fotbalului în care de multe ori noroiul acoperă gazonul verde există Neluțu Sabău. Fotbalist uriaș, prezent la un Mondial, cu 8 ani la nivel înalt în Europa și cu performanțe greu de egalat în tricoul Rapidului. Dar totodată omul care își găsește timp să planteze o floare”, a scris Lucian Ionescu, pe Facebook.
Ioan Ovidiu Sabău, de două ori campion cu Rapid
Ioan Ovidiu Sabău a scris istorie în tricoul Rapidului, fiind unul dintre cei mai importanți jucători din istoria acestui club.
La Rapid a avut două perioade ca jucător și una ca antrenor. A câștigat două titluri în Giulești și a mărturisit că a trăit momente extraordinare. „Mai puteam rămâne încă un an la Brescia. Aveam propunere de prelungire. Dar a venit Nea’ Mircea la Rapid și când am venit să văd ce condiții erau la Rapid m-a impresionat. Eu eram plecat de 8 ani din fotbalul românesc”, și-a amintit Ioan Ovidiu Sabău, pentru ProSport.
Și la Rapid și în națională am revenit. Nu era greu pentru că aveam experiență și mă pregăteam foarte bine la Cluj. Acumulasem o oarecare experiență și în teren, eram ca un organizator în teren. Era un grup de jucători tineri foarte talentați și era nevoie de unul cu experiență să ia presiunea pentru ca ei să joace mult mai relaxați. Eram eu, Dănuț Lupu, Mircea Rednic” – Ioan Ovidiu Sabău, pentru ProSport